Polițiștii din Alba au confiscat lemn în valoare de aproape 80.000 de lei și au dat amenzi, în urma unei acțiuni organizate împreună cu Garda Forestieră. Potrivit IPJ Alba, miercuri, 23 iulie, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba a organizat o acțiune, cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori. Au fost vizate și fapte ilegale asociate din exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos. La acțiune, alături de polițiști, au participat specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Alba. În cadrul acțiunii, au fost efectuate 10 de controale privind proveniența, depozitarea transportul și valorificarea de material lemnos. Au fost verificate 27 de autovehicule, au fost aplicate 11 sancțiuni la Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și 13 la alte acte normative, în valoare totală de 32.225 de lei. Totodată, a fost confiscată cantitatea de 179,75 metri cubi de material lemnos, în valoare de 79.054,39 de lei. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru descurajarea activităților ilegale din domeniul silvic. foto: arhivă
Primăria Alba Iulia va amenaja o parcare cu 40 de locuri în zona din spatele Tribunalului Alba, în perimetrul fostei săli de sport „1 Mai”. Potrivit primarului Gabriel Pleșa, în locul fostei sălii de sport din centrul orașului, care a ars în urma unui incendiu, vor fi amenajate aproape 40 de locuri de parcare cu spații verzi. „Este o zonă cu mare nevoie de locuri de parcare, mai ales în
.
Sistemul de iluminat public din Sebeș va fi modernizat printr-o investiție de peste 2,8 milioane de lei. Peste 50 de străzi din oraș vor avea în curând aparate de iluminat noi, cu tehnologie LED. Primăria Sebeș a lansat pe 24 iulie, în platforma SEAP, o licitație pentru modernizarea sistemului de iluminat public din oraș. Valoarea totală estimată a contractului este de 2.804.932,71 de lei, fără TVA. Potrivit documentației, proiectul vizează
.
Un bărbat care a incendiat vineri după-amiaza deșeuri pe un teren din Câlnic, iar mai apoi focul s-a extins la mai mulți baloți și un grajd de animale aflate pe un teren vecin, a fost amendat de către pompierii din Alba cu 5.000 de lei. Vezi și FOTO: Incendiu în localitatea Câlnic. Zeci de baloți de paie și un grajd au luat foc Potrivit ISU Alba, în urma investigațiilor, persoana
.
Nicușor Florin M., tânărul din Blaj care a înjunghiat în gât un alt tânăr, rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile. Acesta este arestat preventiv din data de 3 iulie, iar în data de 24 iulie 2025, magistrații au decis să extindă cu încă 30 de zile măsura preventivă. Tânărul este cercetat pentru tentativă de omor calificat, după ce l-a înjunghiat în gât pe un alt bărbat care
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.