Nicușor Florin M., tânărul din Blaj care a înjunghiat în gât un alt tânăr, rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile. Acesta este arestat preventiv din data de 3 iulie, iar în data de 24 iulie 2025, magistrații au decis să extindă cu încă 30 de zile măsura preventivă. Tânărul este cercetat pentru tentativă de omor calificat, după ce l-a înjunghiat în gât pe un alt bărbat care venise să îi aducă substanțe interzise, au precizat procurorii la momentul arestării preventive. Atacul s-a petrecut într-un bloc din Blaj, între etajele doi și trei, în noaptea de joi spre vineri, 3 spre 4 iulie 2025. O zi mai târziu, atacatorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. În imaginile surprinse de camerele video se vede cum atacatorul și-a pus pe mâini șosete pentru a nu lăsa urme (fapt comunicat și de procurori). Acesta se află în fața blocului și îl așteaptă dealer. Un alt video a suprins momentul în care tânărul fuge din scara blocului și pare că ține mâna la gât, în zona în care a fost lovit cu un cuțit. Acesta se urcă în mașina care îl aștepta la scară. VEZI ȘI: Tânăr din Blaj, arestat preventiv după ce a vrut să își omoare dealerul de droguri. Și-a pus șosete pe mâini și l-a înjunghiat Cazul a fost comunicat de reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, abia după ce a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpat. Potrivit procurorilor, în noaptea de 3 spre 4 iulie 2025, în timp ce inculpatul se afla cu mai multe persoane la domiciliul uneia dintre acestea, din municipiul Blaj, judeţul Alba, consumând suc și alcool, aceştia au decis să o cheme pe persoana vătămată, un tânăr în vârstă de 20 de ani, pentru a le aduce substanțe psihoactive. Pe fondul unui conflict anterior cu persoana vătămată, în scop de răzbunare, inculpatul, având șosete pe mâini pentru a nu lăsa amprente și înarmat cu un briceag, a ieșit să observe momentul sosirii victimei. Când aceasta a ajuns, a intrat împreună cu inculpatul în scara blocului, de unde a ieșit foarte curând sângerând, ținându-se cu mâinile de gât, și a plecat cu mașina cu care venise. Toate aceste aspecte au fost surprinse de o cameră de supraveghere din zona blocului. Din probele administrate, rezultă că inculpatul a premeditat fapta și, în scara blocului, i-a aplicat victimei cel puțin o lovitură cu briceagul în zona gâtului, cauzând o leziune care:
Sâmbătă, 26 iulie, se anunță a fi cea mai caldă zi din ultima perioadă. În Alba, temperaturile vor ajunge la 39 de grade, dar se vor resimți de 40. În sudul, sud-estul și vestul țării va fi și mai cald. Maximele ajung la 42-43 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat. Forțele ISU atenționează locuitorii să evite deplasările, pe cât posibil și să se hidrateze. Este recomandată evitarea consumului de
.
Bazin de înot la Sebeș: lucrările de amenajare a bazinului acoperit din Parcul Arini se apropie de finalizare. Consiliul Județean aprobă investiția pentru dotarea cu mobilier și echipamente. Valoarea totală a investiție, până acum, este de 16.136.540,59 lei, din care lucrări de construcții-montaj 9.462.404,73 lei, cu TVA inclus. Potrivit documentației CJ Alba, ”având în vedere că lucrările la obiectivul de investiţii „Bazin de înot Sebeș” se apropie de final, pentru
.
Rezervația naturală Ghețarul de la Scărișoara, din județul Alba, adăpostește cel mai mare ghețar subteran din România. Acesta are peste 75.000 metri cubi de gheață veche de 4.500 de ani. Situată la 1.165 m altitudine, în inima Apusenilor, în satul Ghețar (comuna Gârda de Sus), peștera se deschide printr-un aven impresionant de 48 m adâncime. Aceasta coboară în inima unei lumi de piatră și gheață. Gheața de aici oferă informații
.
Accident la Șard, sâmbătă dimineața. Au intervenit pompierii din Alba Iulia. Potrivit ISU Alba, este vorba despre un autoturism care a părăsit partea carosabilă. Nu au fost persoane prinse în caroseria mașinii.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.