29 iulie: Ziua Imnului Național, sărbătorită în Piața Tricolorului din Alba Iulia. PROGRAM
Inapoi

29 iulie: Ziua Imnului Național, sărbătorită în Piața Tricolorului din Alba Iulia. PROGRAM

Postat cu 16 ore în urmă

Update cu 15 ore în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Evenimente
Ziua Imnului Național va fi sărbătorită la Alba Iulia marți, 29 iulie, de la ora 10:00, cu o ceremonie în Piața Tricolorului din municipiu. Astfel, în cadrul ceremoniei se vor desfășura mai multe activități, în funcție de următorul program: Participă reprezentanți de la: Ziua Imnului Naţional al României a fost proclamată prin Legea nr. 99/1998 și se sărbătoreşte în fiecare an, la data de 29 iulie. „Deșteaptă-te române!” a fost compus de Anton Pann, iar versurile au fost scrise de poetul Andrei Mureșanu. Legea nr. 99/1998, prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne. Tot în anul 1998, în cadrul manifestărilor prilejuite de împlinirea unui secol şi jumătate de la Revoluţia română din anul 1848, Banca Naţională a României (BNR) a pus în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 29 iulie 1998, Zi a imnului naţional, simbol al unităţii Revoluţiei române din anul 1848, două monede din aur cu valori nominale de 500 lei şi 1.000 lei, dedicate acestei aniversări, potrivit Circularei nr. 12/1998 emise de BNR. Versurile imnului naţional aparţin lui Andrei Mureşanu (1816-1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluţia de la 1848. Muzica a fost compusă de Anton Pann (1796-1854), poet şi etnograf, om de mare cultură, cântăreţ şi autor de manuale de muzică. Poemul „Un răsunet” al lui Andrei Mureşanu, redactat şi publicat în timpul Revoluţiei de la 1848, a fost pus pe note în câteva zile, deoarece îl aflăm cântat pentru prima oară pe data de 29 iulie 1848 la Râmnicu Vâlcea (în Ţara Românească Revoluţia a izbucnit pe 11 iunie). Poemul va deveni imn sub titlul „Deşteaptă-te, române!”, câştigându-şi instantaneu gloria recunoscută datorită mesajului energic şi mobilizator pe care-l conţine. Începând din 1848, „Deşteaptă-te, române!” a fost un cântec foarte drag românilor, insuflându-le curajul în timpul momentelor cruciale, în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), cât şi în cel al primului şi celui de-al doilea Război Mondial. Imediat după instaurarea deplinei dictaturi comuniste la 30 decembrie 1947, când regele Mihai I a fost forţat să abdice, „Deşteaptă-te, române!”, ca şi alte marşuri şi cântece patriotice, au fost interzise, intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsite cu ani grei de închisoare potrivit siteului Președinției României. Pe 22 Decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, imnul s-a înălţat pe străzi, însoţind uriaşele mase de oameni, risipind frica de moarte şi unind întregul popor în sentimentele nobile ale momentului. Astfel, instituirea sa ca imn naţional a venit de la sine, sub formidabila presiune a manifestanţilor.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Evenimente
Evenimente

Alerte de caniculă și furtuni în Alba și în țară. Sâmbătă, 26 iulie, cea mai caldă zi: temperaturile ajung la peste 40 de grade

Sâmbătă, 26 iulie, se anunță a fi cea mai caldă zi din ultima perioadă. În Alba, temperaturile vor ajunge la 39 de grade, dar se vor resimți de 40. În sudul, sud-estul și vestul țării va fi și mai cald. Maximele ajung la 42-43 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat. Forțele ISU atenționează locuitorii să evite deplasările, pe cât posibil și să se hidrateze. Este recomandată evitarea consumului de .

Evenimente

Bazin de înot la Sebeș: Consiliul Județean Alba aprobă investiția pentru dotări cu mobilier și echipamente. Stadiul lucrărilor

Bazin de înot la Sebeș: lucrările de amenajare a bazinului acoperit din Parcul Arini se apropie de finalizare. Consiliul Județean aprobă investiția pentru dotarea cu mobilier și echipamente. Valoarea totală a investiție, până acum, este de 16.136.540,59 lei, din care lucrări de construcții-montaj 9.462.404,73 lei, cu TVA inclus. Potrivit documentației CJ Alba, ”având în vedere că lucrările la obiectivul de investiţii „Bazin de înot Sebeș” se apropie de final, pentru .

Evenimente

Ghețarul de la Scărișoara, inima unei lumi de piatră și gheață, în Apuseni. Rezervație naturală, veche de mii de ani

Rezervația naturală Ghețarul de la Scărișoara, din județul Alba, adăpostește cel mai mare ghețar subteran din România. Acesta are peste 75.000 metri cubi de gheață veche de 4.500 de ani. Situată la 1.165 m altitudine, în inima Apusenilor, în satul Ghețar (comuna Gârda de Sus), peștera se deschide printr-un aven impresionant de 48 m adâncime. Aceasta coboară în inima unei lumi de piatră și gheață. Gheața de aici oferă informații .

Pagina de facebook

-
-

Recente din alba

-
-

10:18

Alerte de caniculă și furtuni în Alba și în țară. Sâmbătă, 26 iulie, cea mai caldă zi: temperaturile ajung la peste 40 de grade

Sâmbătă, 26 iulie, se anunță a fi cea mai caldă zi din ultima perioadă. În Alba, temperaturile vor ajunge la 39 de grade, dar se vor resimți de 40. În sudul, sud-estul și vestul țării va fi și mai cald. Maximele ajung la 42-43 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat. Forțele ISU atenționează locuitorii să evite deplasările, pe cât posibil și să se hidrateze. Este recomandată evitarea consumului de
Image Description

10:10

Bazin de înot la Sebeș: Consiliul Județean Alba aprobă investiția pentru dotări cu mobilier și echipamente. Stadiul lucrărilor

Bazin de înot la Sebeș: lucrările de amenajare a bazinului acoperit din Parcul Arini se apropie de finalizare. Consiliul Județean aprobă investiția pentru dotarea cu mobilier și echipamente. Valoarea totală a investiție, până acum, este de 16.136.540,59 lei, din care lucrări de construcții-montaj 9.462.404,73 lei, cu TVA inclus. Potrivit documentației CJ Alba, ”având în vedere că lucrările la obiectivul de investiţii „Bazin de înot Sebeș” se apropie de final, pentru
Image Description

08:54

Ghețarul de la Scărișoara, inima unei lumi de piatră și gheață, în Apuseni. Rezervație naturală, veche de mii de ani

Rezervația naturală Ghețarul de la Scărișoara, din județul Alba, adăpostește cel mai mare ghețar subteran din România. Acesta are peste 75.000 metri cubi de gheață veche de 4.500 de ani. Situată la 1.165 m altitudine, în inima Apusenilor, în satul Ghețar (comuna Gârda de Sus), peștera se deschide printr-un aven impresionant de 48 m adâncime. Aceasta coboară în inima unei lumi de piatră și gheață. Gheața de aici oferă informații
Image Description

08:32

FOTO: Acccident la Șard. O mașină a ajuns în afara carosabilului. Au intervenit pompierii

Accident la Șard, sâmbătă dimineața. Au intervenit pompierii din Alba Iulia. Potrivit ISU Alba, este vorba despre un autoturism care a părăsit partea carosabilă. Nu au fost persoane prinse în caroseria mașinii.
Image Description

08:08

Evenimente de weekend în Alba: muzică și film la Alba Iulia, spectacole și tradiții în alte localități din județ. PROGRAM

Evenimente de weekend în Alba: la finalul acestei săptămâni sunt mai multe spectacole de muzică, film, meșteșuguri și tradiții. La Alba Iulia este ”Alba Iulia Music and Film Festival”, iar la Rimetea și Lupșa sunt zilele comunității. Duminică, la Abrud, este festivalul-concurs „Inimi fierbinți în Țara de Piatră”, iar la Oașa se sărbătorește hramul mănăstirii – Sfântul Pantelimon. La Alba Iulia continuă serile dedicate filmelor de bună calitate și concertelor.
Image Description

Recente din Romania

-
-

10:55

- Externe - Confruntările dintre Cambodgia și Thailanda s-au soldat cu peste 30 de decese. Se cere încetarea imediată a focului

Luptele de la frontieră dintre Cambodgia și Thailanda s-au soldat cu 33 de morți de ambele părți ale graniței în doar trei zile, potrivit News.ro. Cambodgia cere țării vecine o „încetare imediată a focului” și o soluționare pașnică a conflictului. Conflictul între două state a degenerat joi în confruntări în care au fost implicate avioane de luptă, trupe terestre și focuri de artilerie. Un asemenea nivel ridicat de violență nu
Image Description

10:46

- Externe - Video Adolescent american, trântit la pământ, amenințat cu pistol cu electroșocuri și arestat. „Nu ai niciun drept aici. Ești un «migo»”

Kenny Laynez-Ambrosio, cetățean american de 18 ani, a fost bruscat, trântit la pământ, amenințat cu un pistol cu electroșocuri și arestat de agenți de frontieră în Florida, în timpul unui control rutier, informează The Guardian. Deși nu a opus rezistență, tânărul a fost imobilizat în forță, iar înregistrarea făcută de el surprinde momentele în care prietenii săi, imigranți fără acte, sunt agresați, iar agenții glumesc despre folosirea șocurilor electrice și
Image Description

10:24

- Externe - Ce spune „spionul lui Putin” despre Zelenski, la aproape trei ani după ce a fost eliberat într-un schimb de prizonieri

Viktor Medvedciuk, supranumit „Spionul lui Putin” după ce a fost arestat de serviciile secrete ucrainene în 2002 și eliberat ulterior într-un schimb de prizonieri cu Rusia, a declarat că Volodomir Zelenski este marioneta Occidentului, care poate fi înlocuit oricând cu „cu un papagal sau o maimuță dresată”. Medveciuk trăiește acum în Rusia, unde conduce o mișcare numită „Cealaltă Ucraină”. Volodimir Zelenski poate fi schimbat astăzi chiar și cu un „papagal”,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
alba WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul alba
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete