
Cea mai veche și cea mai lungă catedrală din România este la Alba Iulia. Catedrala Sf Mihail – bijuteria medievală a Transilvaniei
Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Mihail” din Alba Iulia – este o catedrală unică în România. Considerată o bijuterie medievală a Transilvaniei, este cea mai veche și cea mai lungă catedrală medievală din România. Monumentul impresionant domină Cetatea Alba Carolina de aproape 1.000 de ani. Cu o lungime de 93 de metri și un turn sudic de 56,7 metri, catedrala îmbină armonios stilul romanic, gotic și renascentist, oferind vizitatorilor o călătorie spectaculoasă .