Sancţiuni în valoare de peste 5,2 milioane lei, la nivel naţional, aplicate de inspectorii ANPC
Inapoi

Sancţiuni în valoare de peste 5,2 milioane lei, la nivel naţional, aplicate de inspectorii ANPC

Postat cu 2 ore în urmă

Update cu 2 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Nationale
Comisarii pentru protecţia consumatorilor au amendat operatorii economici cu peste 5,2 milioane de lei în urma unor controale derulate la nivel naţional, în perioada 18 - 22 august, în cadrul cărora au verificat modul în care aceştia respectă legislaţia în domeniu. Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a fost verificată activitatea a 1.359 de operatori economici la nivelul întregii ţări, tematica acţiunii de control fiind modul în care aceştia respectă legislaţia aplicabilă în domeniul protecţiei consumatorilor. Ca urmare a neconformităţilor constatate, comisarii ANPC au aplicat 1.024 de amenzi contravenţionale, în valoare de peste 5,2 milioane lei, şi 607 avertismente. De asemenea, aceştia au dispus oprirea definitivă de la comercializare a unor produse neconforme în valoare de peste 555.000 de lei, oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de peste 1,8 milioane de lei şi oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru 30 de operatori economici, informează News.ro. Principalele neconformităţi identificate au fost: recipienţi sub presiune cu grad avansat de coroziune (butelii); produse de îngrijire personală fără marcajul CE, marcaj care dovedeşte conformitatea produsului cu normele de siguranţă UE; produse de origine vegetală depreciate calitativ, cu depuneri de mucegaiuri; produse de origine vegetală cu termen de valabilitate depăşit. Prezenţa insectelor în blocul alimentar, nerespectarea condiţiilor/temperaturilor de depozitare recomandate de producător, pentru produsele cu grad de perisabilitate ridicat (peşte, fructe de mare, prăjituri, îngheţată, creme tartinabile), lipsa informării corecte, complete şi precise în ceea ce priveşte substanţele cu potenţial alergen şi comercializarea unor produse alimentare fără elemente de identificare şi caracterizare au fost alte nereguli constatate de inspectorii ANPC. În cadrul controalelor, aceştia au mai identificat următoarele: utilizarea echipamentelor/ustensilelor cu grad ridicat de uzură, cu depuneri grosiere de gheaţă, rugină, impurităţi; prestarea serviciilor în spaţii neautorizate; comercializarea unor produse alimentare cu termen de valabilitate depăşit; întreţinerea necorespunzătoare a piscinelor (absenţa buletinelor de analiză privind parametrii microbiologici şi fizico-chimici); lipsa verificării metrologice a mijloacelor de măsurare utilizate; lipsa afişării preţurilor şi a altor informaţii obligatorii pentru consumatori.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din alba

-
-

19:24

Alba Carolina Bike Race, ediția 2025. Peste 450 de concurenți vor parcurge șase trasee, pe o distanță totală de 100 km. PROGRAM

Competiția de ciclism montan de tip cross country – Alba Carolina Bike Race – se va desfășura sâmbătă, 23 august, la Alba Iulia. La start sunt așteptați peste 450 de concurenți, care vor pleca din municipiu și vor parcurge mai multe localități din regiune pe o distanță totală cumulată a traseelor de aproximativ 100 km. Competiția este înscrisă în calendarul competițional al Federației Române de Ciclism, fiind un proiect al
Image Description

18:04

Cea mai veche și cea mai lungă catedrală din România este la Alba Iulia. Catedrala Sf Mihail – bijuteria medievală a Transilvaniei

Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Mihail” din Alba Iulia – este o catedrală unică în România. Considerată o bijuterie medievală a Transilvaniei, este cea mai veche și cea mai lungă catedrală medievală din România. Monumentul impresionant domină Cetatea Alba Carolina de aproape 1.000 de ani. Cu o lungime de 93 de metri și un turn sudic de 56,7 metri, catedrala îmbină armonios stilul romanic, gotic și renascentist, oferind vizitatorilor o călătorie spectaculoasă
Image Description

18:02

Programul Rabla 2025: Cât va fi ecotichetul pentru mașini electrice. Ghidul de finanțare, publicat de Ministerul Mediului

Programul Rabla 2025: Cât va fi ecotichetul pentru mașini electrice. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a pus vineri, 22 august, în consultare publică, Ghidul de finanțare pentru Programul Rabla Auto 2025, pe site-ul instituției. Cea mai importantă schimbare vizează valoarea ecotichetului pentru autovehiculele electrice sau cu pilă de combustie pe bază de hydrogen care va fi de 18.500 de lei, sprijin acordat persoanelor fizice care doresc să-și cumpere mașini
Image Description

16:49

Armonii în Sebeș 2025: Teatru, filarmonică, filme și muzică din filme, concerte, întâlniri culturale. PROGRAM 22-31 august

Armonii în Sebeș 2025: Teatru, filarmonică, filme și muzică din filme, concerte, întâlniri culturale, vârstele orașului, activități distractive și sport pentru cei mici. Organizatorii evenimentului ce începe vineri, 22 august, au pregătit un program din care nimeni nu a fost uitat. În perioada 22-31 august 2025, Sebeșul oferă locuitorilor săi un festival al verii, care va cuprinde evenimentele dedicate tuturor vârstelor orașului și valorilor culturale locale. Tema evenimentului, abordată prin
Image Description

16:18

Apple va majora prețurile în App Store pentru utilizatorii din România, din 23 august

Apple a informat dezvoltatorii de aplicații că va majora prețurile în App Store pentru mai multe țări, inclusiv în România, începând cu 23 august 2025. Această decizie vine ca răspuns la ajustările fiscale recente din țară, în special la creșterea cotei standard de TVA de la 19% la 21%, scrie Techrider, care citează o publicație de limba engleză. În plus, cota redusă de TVA pentru publicații (ziare, reviste, cărți și
Image Description

Recente din Romania

-
-

20:13

- Botosani - Strigătul disperat al unei mamei din Botoșani, care nu are cu ce să își hrănească copiii. „Sunt disperată și nu știu unde să mai apelez”

La doar 25 de kilometri de agitația municipiului Botoșani, într-un sat liniștit, o familie duce o luptă mută cu sărăcia. Într-un mesaj plin de jenă și disperare, o mamă cere o mână de ajutor. Nu pentru ea, ci pentru cei doi copii ai ei și pentru soțul bolnav. Cuvintele ei descriu o realitate pe care mulți nu și-o pot imagina: un frigider gol, o bucată de cârnat împărțită cu copilul
Image Description

20:10

- Neamt - Fructul ieftin care scade tensiunea: recomandarea medicilor pentru o inimă sănătoasă

Fructul ieftin care scade tensiunea este recomandat de medici pentru efectele benefice asupra inimii și circulației, fiind disponibil la preț mic în toate magazinele din România. Creșterea tensiunii arteriale a devenit un motiv major de îngrijorare în lumea medicală. În ultimii ani, specialiștii au atras atenția asupra importanței alimentației sănătoase, iar studiile recente arată că există un fruct accesibil, bogat în potasiu și minerale, cu efecte benefice în reglarea tensiunii.
Image Description

20:10

- Gorj - Carosabil inundat pe DN 7. FOTO

Circulația pe DN 7, în zona localității Câineni – Valea Oltului, este îngreunată din cauza acumulărilor de apă de pe carosabil. Problemele au apărut în apropiere de organizarea de șantier a firmei MAPA, în zona Balta Verde. Pentru degajarea carosabilului au fost trimise mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea. Pompierii din Brezoi și Râmnicu Vâlcea intervin cu o motopompă de mare capacitate și alte două-trei motopompe
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
alba WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul alba
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete