Crin Antonescu suspendă unilateral acordul de candidatură
Update cu 6 luni în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Ion Ionescu

Crin Antonescu suspendă unilateral acordul de candidatură
Sâmbătă seară, Crin Antonescu a anunțat la Digi24 că a suspendat unilateral acordul prin care a fost desemnat candidat al coaliției de guvernare. El și-a motivat decizia spunând că nu a fost stabilită o dată pentru alegeri și că nu a existat un vot unanim din partea coaliției.
"Eu declar suspendat acest acord și, în consecință, și calitatea mea de candidat. Nu am ezitat, nu dau înapoi, sunt dispus, dar trebuie să fim oameni de onoare și serioși", a declarat Antonescu. El a explicat că, deși a acceptat propunerea de a fi candidatul coaliției, considera că partenerii săi nu erau suficient de împuterniciți pentru a semna acest acord.
Antonescu a subliniat că acordul a fost semnat pe 22 decembrie și că s-a convenit asupra necesității de a organiza alegeri cât mai curând posibil. "Am constatat două lucruri care mă determină să consider acest acord suspendat: nu avem o dată a alegerilor și nu înțeleg de ce", a adăugat fostul președinte al PNL.
El a reamintit că, pe 6 decembrie, Curtea Constituțională a decis anularea alegerilor, ceea ce ar fi trebuit să conducă la stabilirea unei date pentru repetarea acestora. "Suntem în 4 ianuarie 2025, și nu avem încă o dată, în ciuda discuțiilor și sesiunilor de guvern care au avut loc", a concluzionat Antonescu, exprimându-și frustrarea în legătură cu lipsa unei date clare pentru alegeri.
Stirea este în curs de actualizare.