UE anunță noi proiecte pentru materii prime critice pentru a reduce dependența de China
Update cu 2 zile în urmă
Timp de citire: 4 minute
Articol scris de: Maria Simionescu

UE anunță noi proiecte pentru materii prime critice pentru a reduce dependența de China
Uniunea Europeană a prezentat miercuri 13 noi proiecte pentru extracția și procesarea materiilor prime situate în afara blocului, informează Digi24.ro. Aceste inițiative sunt menite să crească aprovizionarea cu metale și minerale esențiale pentru menținerea competitivității în tranziția energetică, dar și în domenii precum apărarea și aeronautica. Potrivit sursei, aceste măsuri vin în contextul în care China a impus restricții la exportul de magneti pe bază de pământuri rare, în aprilie, până la obținerea unor noi licențe. Această decizie a determinat companii din Europa și din alte regiuni să caute urgent dialog cu oficialii de la Beijing pentru a evita oprirea producției.
Şeful industriei europene, Stephane Sejourne, a declarat că "trebuie să reducem dependențele față de toate țările, în special față de China (...) Interdicțiile la export ne întăresc dorința de diversificare". China controlează peste 90% din capacitatea mondială de procesare a magnetilor, importanți pentru diverse tehnologii, de la vehicule electrice și avioane de luptă, până la electrocasnice. În plus, este principalul furnizor de materii prime pentru energiile regenerabile, precum pământurile rare, bateriile și panourile solare, un aspect pe care Bruxelles-ul își propune să-l schimbe, notează sursa citată.
Noile proiecte ale UE fac parte din implementarea Legii pentru materiile prime critice adoptate în 2023, care prevede ca până în 2030 blocul să extragă 10%, să proceseze 40% și să recicleze 25% din necesarul de materii prime. Zece dintre acestea vizează materiale esențiale pentru bateriile vehiculelor electrice și stocarea energiei, precum litiu, cobalt, mangan și grafit. Alte două proiecte sunt dedicate pământurilor rare, situate în Malawi și Africa de Sud, în timp ce restul se află în Marea Britanie, Canada, Groenlanda, Kazahstan, Madagascar, Norvegia, Serbia, Ucraina, Zambia, Brazilia și Noua Caledonie.
Unul dintre proiecte, cel din Groenlanda, dezvoltat de compania GreenRoc Strategic Materials, se axează pe grafit, utilizat în tehnologia bateriilor și în industria de apărare. La rândul său, proiectul din Serbia, coordonat de Rio Tinto, avea scopul de a asigura 90% din necesarul de litiu al Europei, însă inițiativa a fost aproape anulată în 2022, după ce guvernul sârb a revocat licența companiei. Anul trecut, un tribunal local a restabilit drepturile companiei.
Potrivit unei analize, Serbia are un potențial semnificativ pentru a deveni un jucător principal în lanțul de aprovizionare pentru vehicule electrice, estimându-se o producție anuală de 58.000 de tone de carbonat de litiu. Uniunea Europeană estimează că aceste proiecte vor necesita investitii totale de 5,5 miliarde de euro, iar acestea vor beneficia de sprijin financiar din partea Comisiei și a statelor membre. În total, lista de proiecte strategice ale UE a ajuns la 60, după ce în martie au fost anunțate 47 de inițiative în interiorul blocului.