Undă verde de la ANMAP pentru reamenajarea și extinderea Spitalului din Câmpeni. Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate a anunțat recent luarea deciziei etapei de încadrare – fără evaluarea impactului asupra mediului – pentru proiectul „Reamenajare și extindere Spital Orășenesc Câmpeni”, propus a fi amplasat pe strada Horea, nr. 63 din Câmpeni. Potrivit documentației, investiția vizează extinderea Spitalului Orășenesc din Câmpeni prin construirea unui corp nou, cu regim de înălțime D+P+5E, care va comunica cu corpul existent. De asemenea, la nivelul corpului existent se vor reloca anumite secții, se vor extinde/introduce noi secții (boli infecțioase, saloane pentru spitalizarea de zi, chirurgie ortopedică) și se vor recompartimenta în funcție de spațiu și cerințele legislative. Corpul nou de clădire va fi realizat în urma demolării unui corp existent, cu regimul de înălțime D+P, ce are destinația de bucătărie + spălătorie. Funcțiunile propuse pentru noul corp sunt următoarele:
Un bărbat din Alba, dar care locuiește în Munchen, a fost recent trimis în judecată pentru trafic de influență. Este vorba despre Nicolae P., care a luat de la o persoană 300 de euro, în baza unei promisiuni. În data de 7 august 2025, dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară. Bărbatul va fi judecat de magistrații Tribunalului Alba. Fapta bărbatului a fost descrisă pe
.
Lovitură pentru proprietarii care închiriază locuințe prin Booking și Airbnb. Regimul fiscal privind veniturile din activități independente obținute ca urmare a prestării de servicii de cazare, precum și din închirierea pe termen scurt a unui număr de 1-7 camere situate în locuințe proprietate personală, va fi modificat, potrivit unui proiect de lege publicat de Ministerul Finanțelor. Astfel, urmează să fie eliminată posibilitatea utilizării sistemului real sau a celui de normă
.
O fată în vârstă de 11 ani, rezidentă în Germania, a fost evacuată vineri din zona mediană a Cheilor Râmețului, după ce a suferit o căzătură, au transmis reprezentanții Salvamont Alba. Echipajul Salvamont Alba, aflat în patrulare în zonă, a fost solicitat de urgență pentru intervenție. Operațiunea de salvare a fost una dificilă, din cauza accesului îngreunat și a fluxului mare de turiști care se deplasau pe firul văii. După
.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), împreună cu Ministerul Educației și Cercetării, reamintesc părinților că sumele de 500 de lei virate pe cardurile educaționale pentru anul școlar 2024–2025 pot fi cheltuite până la data de 31 august 2025. În acest an școlar, aproximativ 670.000 de preșcolari și elevi au beneficiat de acest ajutor, destinat achiziționării de rechizite și altor produse necesare frecventării școlii și grădiniței. Măsura are ca scop sprijinirea
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.