Sportivii de la CSU Alba Iulia au câștigat primele medalii la Cupa României de Semi Kempo
Sportivii de la CSU Alba Iulia au câștigat primele medalii la Cupa României de Semi Kempo
Secția de Kempo a Clubului Sportiv Universitar ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia a obținut rezultate notabile la prima competiție națională la care a participat. Sâmbătă, 20 septembrie, sportivii au concurat la Cupa României de Semi Kempo, desfășurată în București.
Noua secție de Kempo, formată din practicanți ai sporturilor de contact, este antrenată de Alin Moldovan, sprijinit de instructorul Robert Truță. Din partea CSU Alba Iulia au luptat Alexandru Balica, Tudor Popa, Răzvan Tamaș și Eduardo Cetean. Alexandru și Tudor au cucerit două medalii de aur, iar Răzvan și Eduardo s-au clasat pe locul cinci.
Potrivit alba24.ro, antrenorul Alin Moldovan a subliniat dificultățile întâmpinate: ”A fost o presiune mare pentru sportivii noștri deoarece fiind primele meciuri pentru această secție îți dorești victoria, iar când gândurile sunt mai puternice decât concentrarea atunci pot interveni greșelile. Însă sportivii noștri au trecut de emoții și au reușit să puncteze și să aducă medalii acasă.”
Acest succes marchează un pas important în dezvoltarea sporturilor de contact la Alba Iulia, prin inaugurarea oficială a secției de Kempo în cadrul CSU. Rezultatele obținute într-o competiție națională aduc o premieră pentru sportivilor din Alba Iulia și deschid noi perspective pentru sezonul viitor.