Ion Iliescu a încetat din viață marți, 5 august, la vârsta de 95 de ani. Fostul președinte a fost diagnosticat cu cancer la plămâni la începutul lunii iunie 2025 și se afla internat pe secția ATI la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”. ”Cu profund regret, Guvernul anunță încetarea din viață a fostului președinte al României, domnul Ion Iliescu. Fostul președinte al statului român a decedat astăzi, 5 august 2025, la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”. Guvernul României transmite condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați ! Detaliile privind programul funeraliilor de stat organizate în onoarea fostului șef al statului român Ion Iliescu vor fi comunicate în perioada următoare”, au transmis reprezentanții Guvernului. Ion Iliescu s-a născut pe 3 martie 1930 la Oltenița în județul Călărași. A debutat de tânăr în activitatea politică în cadrul Partidului Comunist, prim-secretar al UTC, membru în CC al PCR şi în Marea Adunarea Naţională, ministru. Ulterior, a fost exclus din viaţa politică, nefiind de acord cu unele decizii luate în forumul central de partid. Figura sa politică a reapărut în timpul evenimentelor din decembrie 1989. A fost ales preşedinte al FSN, apoi al CPUN, organisme menite să asigure provizoriu conducerea statului până la formarea instituţiilor rezultate din alegeri. Ion Iliescu a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al FSN între 22 decembrie 1989 – 1992, apoi ca președinte ales al României între anii 1992 – 1996 și 2000 – 2004. Fostul președinte a fost trimis în judecată de două ori în dosarul „Revoluției” și tot de atâtea ori dosarul a fost întors de instanțe la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei. Iliescu era acuzat de procurorii militari că, pentru a legitima venirea sa la putere după fuga lui Ceaușescu, a inițiat o operațiune sistematică de inducere în eroare a opiniei publice, operațiune exercitată de cadrele militare cu funcții de conducere ale MApN, consecința fiind un număr foarte mare de decese, răniri de persoane, suferințe psihice, lipsiri grave de libertate. Ion Iliescu, în vârstă de 95 de ani, a fost diagnosticat cu cancer la plămâni la începutul lunii iunie 2025. „Afecțiunea pulmonară de care suferă pacientul este de natură oncologică”, preciza Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”. În ultimii ani, Ion Iliescu nu a mai avut apariţii publice, el transmiţând însă mesaje pe blogul său.
Elevi ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia au participat la Tabăra „Tradiție și devotament” în perioada 25 – 31 iulie. Tabăra a reunit cinci colegii militare din țară. Potrivit reprezentanților colegiului, tabăra a fost organizată de Statul Major al Forțelor Terestre împreună cu Mănăstirea Putna. Elevii au fost însoțiți de profesoara Geanina Ilie și au participat la diverse activități, printre care se numără: „Am fost primiți cu
.
Un accident rutier a avut loc marți, 5 august, în jurul orei 15.40, pe raza localității Valea Lungă – Tăuni. Potrivit reprezentanților IPJ Alba, polițiștii din Blaj au fost alertați printr-un apel la 112 că un accident rutier s-a produs pe raza localității. Din câte se pare un bărbat de 35 de ani care conducea un tractor, pe un teren agricol s-a răsturnat cu tractorul. În urma accidentului rutier bărbatul
.
Maria Hulugean, absolventă a Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia este prima pe lista de candidați admiși la specializarea Managementul Traficului Aerian – Meteorologie, din cadrul Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov. Potrivit reprezentanților colegiului, Maria a reușit să-și împlinească visul luptând pentru el cu dăruire și ambiție, cu susținerea și îndrumarea celor dragi, a profesorilor și cadrelor militare. Din toamnă, aceasta va îmbrăca uniforma Academiei Forțelor
.
Viză cu garanție de până la 15.000 de dolari pentru intrarea în SUA. Departamentul de Stat al SUA va lansa, începând cu 20 august, un program-pilot în acest sens. Anumiți călători străini vor trebui să plătească o garanție de viză de până la 15.000 de dolari, sumă rambursabilă, ca măsură de descurajare a șederii ilegale după expirarea vizei turistice sau de afaceri. Informațiile apar într-un anunț publicat marți în Registrul
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.