Pe 19 august, la Centrul de Cultură „Augustin Bena” din Alba Iulia, s-a desfășurat preselecția pentru Festivalul Național de Folclor „Strugurele de Aur”, ajuns la ediția cu numărul XXI. Soliști vocali și instrumentiști din toate colțurile țării și din afara granițelor au adus cu ei emoția și dorința de a duce mai departe cântecul românesc. După o zi plină de audiții, juriul a decis: 22 soliști vocali și 5 instrumentiști vor urca pe scena Palatului Cultural din Blaj, în 3 și 4 septembrie, pentru cele două zile de concurs. „Strugurele de Aur” nu este doar un concurs, ci o adevărată sărbătoare a folclorului, o întâlnire a generațiilor și o scenă care, de peste 20 de ani, a lansat artiști iubiți astăzi în toată țara. Între 3 și 7 septembrie, la Blaj și Jidvei, ediția din acest an aduce nu doar emoția concursului și Gala Laureaților, ci și seri memorabile cu artiști consacrați: Nicolae Botgros și familia sa, familia de țimbaliști Miu, Mioara Velicu, Cornel Borza, Dumitru Dobrican, Zinaida Bolboceanu, Constantin Lătărețu, Ansamblul Jidvei-România, alături de tineri interpreți valoroși și laureați ai festivalului. Unul dintre cele mai așteptate momente va fi pe 5 septembrie, când Simion Bogdan Mihai și Lăutarii de Mătase vor oferi un recital extraordinar, îmbinând farmecul cântecului vechi cu energia prezentului. Biletele pentru serile din 3, 4 și 5 septembrie sunt disponibile la: Intrarea la spectacolul din 7 septembrie, de la Jidvei, este gratuită.
Poliția Alba a transmis precizări despre accidentul mortal petrecut miercuri dimineața pe autostrada A1 în zona Sebeș. A murit un bărbat de 50 de ani, din Șard, care verifica un cauciuc la un TIR, staționat pe banda de urgență. A fost acroșat de alt TIR și proiectat pe carosabil, unde a fost lovit și de o autoutilitară. Șoferul TIR-ului care l-a acroșat avea 0,22 alcoolemie. Vezi FOTO: Accident grav pe
.
Guvernul suspendă proiecte finanțate din fonduri europene, prin PNRR, dar și alte programe. Inițiative planificate acum patru ani riscă să nu mai fie realizate, la nivelul localităților din țară. Sunt vizate proiectele cu grad de realizare mai mic de 30%. La Alba Iulia, primarul Gabriel Pleșa spune că ritmul de implementare a proiectelor a fost unul susținut, astfel că nu ar trebui să fie probleme cu investițiile importante. Sunt însă
.
Peste 100 de cadre didactice, reprezentanți ai Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret”, protestează, miercuri, în fața sediului Instituției Prefectului Alba. Aceștia sunt nemulțumiți de modificările planificate în legislația muncii. ”Cerem stoparea modificărilor abuzive și aplicarea unitară a deciziilor din justiție. Cerem respect pentru munca noastră și o salarizare corectă, diferențiată în funcție de pregătire și competență”, spune președintele FSE ”Spiru Harte” Alba, Bogdan Cârcoană. ”Nu este normal ca muncitorul
.
Guvernul a dat aviz negativ pentru preluarea furnizorului de gaze și electricitate E.ON România de către compania ungară MVM. Comisia pentru examinarea investiţiilor străine directe (CEISD) a dat aviz negativ tranzacției. Experții au avertizat asupra unor posibile pericole, având în vedere că MVM are legături puternice cu Rusia, ca și guvernul de la Budapesta. Decizia CEISD, aflată în subordinea Guvernului, urmează să ajungă în Consiliul Suprem de apărare al țării
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.