Casele de până la 150 mp și anexe vor putea fi construite fără autorizație în mediul rural
Casele de până la 150 mp și anexe vor putea fi construite fără autorizație în mediul rural
Casele unifamiliale de până la 150 de metri pătrați și anexe din mediul rural și urban vor putea fi ridicate fără autorizație, potrivit noilor mecanisme propuse în Codul Urbanismului de ministrul Cseke Attila. Acesta a precizat că autoritățile locale vor avea un termen de 15 zile pentru a răspunde dacă este necesară autorizarea.
Ministrul Cseke Attila a explicat că, dacă autoritățile nu emit un răspuns în acest interval, solicitantul poate începe lucrările. Construirea anexelor mici, de până la 20 mp, precum garajele și bucătăriile de vară, nu va necesita autorizare, dar va rămâne obligatorie notificarea lucrării și existența unui proiect.
„Aceasta este propunerea Ministerului Dezvoltării, în sensul în care nu este necesară o autorizare de construire, dar este necesară notificarea acestei lucrări... Dacă primăria în 15 zile nu îmi dă o negare (…) atunci pot să încep acea lucrare”, a declarat ministrul pentru alba24.ro, precizând că autoritățile locale păstrează dreptul să ceară autorizație conform planului urbanistic general.
Ministrul a subliniat că aceste măsuri simplificate pentru comunitățile rurale ar reduce durata proceselor birocratice, care acum pot dura luni întregi. Potrivit alba24.ro, noul regulament vizează în special locuințele pentru uz propriu, fără supraetajări sau scop comercial.