Biletele de tren se scumpesc de la 1 august. Biletele și abonamentele de tren se vor scumpi începând cu data de 1 august 2025, ca urmare a creșterii TVA de la 19% la 21%. Potrivit Ministerului Transporturilor, în prezent, operatorii de transport feroviar de călători care efectuează servicii publice în baza contractelor de servicii publice aplică tarifele de deservire generală aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 1.039/2024 privind aprobarea tarifelor care pot fi percepute de operatorii de servicii publice pentru serviciile de transport feroviar public de călători care fac obiectul obligației de serviciu public. Ultima modificare a tarifelor de transport feroviar de călători s-a realizat la data de 15 decembrie 2024, prin ajustare cu indicele de inflație 4,6%. Măsurile referitoare la majorarea cotei TVA de la 19% la 21%, prevăzute de Legea nr. 141/ 2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, au ca efect o serie de majorări de tarife atât pentru produse, cât și pentru serviciile care sunt necesare desfășurării activității de transport feroviar de călători, ce vor genera creșteri semnificative ale cheltuielilor de exploatare, susțin reprezentanții Ministerului Transporturilor. Astfel, de la 1 august 2025 se prevede modificarea tarifelor „pentru a nu diminua volumul de activitate actual, având în vedere necesitatea menținerii serviciului de transport feroviar derulat la nivel național și importanța asigurării transportului de persoane din toate categoriile sociale, fără a fi afectată nevoia de transport și gradul de mobilitate a acestora”. Titlurile de călătorie achiziţionate înainte de intrarea în vigoare a noilor prevederi îşi vor menţine valabilitatea în condiţiile valabile la momentul achiziţiei. Tarife pentru o călătorie cu trenurile din categoria Intercity: Zona km – Tarif întreg (lei) clasa 1 – Tarif întreg (lei) clasa a 2-a Tarife pentru o călătorie cu trenurile din categoria Interregio: Zona km – Tarif întreg (lei) clasa 1 – Tarif întreg (lei) clasa a 2-a Tarife pentru o călătorie cu trenurile din categoria Regio: Zona km – Tarif întreg (lei) clasa 1 – Tarif întreg (lei) clasa a 2-a Tarife abonamente pentru trenurile din categoria Intercity: Tarife abonamente pentru trenurile din categoria Interregio: Tarife abonamente pentru trenurile din categoria Regio: Zona Metropolitană Alba Iulia: Zona Metropolitană Alba Iulia (număr nelimitat de trenuri, indiferent de operator și categorie):
Elevii de clasa a VIII-a vor face din nou învățământ simultan, cu alte clase de gimnaziu, potrivit unui proiect de Ordin publicat în dezbatere de Ministerul Educației. Documentul prevede reintroducerea învățământului simultan pentru elevii de clasa a VIII-a, în afara materiilor la care aceștia susțin Evaluarea Națională, respectiv Limba română, Limba maternă și Matematică. Proiectul de Ordin pentru modificarea metodologiei privind organizarea claselor în regim simultan, aprobată prin Ordinul ministrului
.
Festivalul-concurs național de Folclor „Inimi fierbinți în Țara de Piatră” și-a desemnat câștigătorii duminică, 27 iulie, în centrul orașului Abrud. În cadrul Concursului Național de Interpretare Vocală a Muzicii Tradiționale Românești au fost 31 de concurenți din 20 de județe ale țării și din Ucraina (Odesa), care au adus în fața publicului și a juriului esența muzicii tradiționale românești. Juriul a fost format din: Elise Stan, Doina Ișfănoni și Gheorghița
.
Un accident rutier a avut loc marți, 29 iulie în jurul orei 17.00 pe raza municipiului Alba Iulia. Potrivit reprezentanților IPJ Alba, un bărbat a fost acroșat de un autoturism în parcarea unui magazin din cartierul Ampoi 1. Polițiștii din Alba au mai transmis că bărbatul ar fi suferit leziuni corporale ușoare. Știre în curs de actualizare.
.
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a transmis marți către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție raportul corpului de control efectuat la Regia Națională a Pădurilor (RNP) – Romsilva. Potrivit acesteia, rezultatele controlului efectuat la RNP și punctual, la Direcția Silvică Maramureș, sunt extrem de grave: pierderi financiare masive, prime nejustificate acordate în direcții cu pierderi, fonduri speciale gestionate defectuos etc. „Acest raport confirmă o
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.