Minivacanța a însemnat pentru jandarmii din Alba zile pline, cu multe misiuni la evenimente cultural-artistice și religioase din județ. Aceștia au acționat, alături de colegii de la Gruparea de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I” Târgu-Mureș și împreună cu polițiști și pompieri pentru ca totul să se desfășoare în siguranță. „Ne bucurăm că ați ales să petreceți minivacanța în mod responsabil, astfel încât toate evenimentele să se desfășoare fără incidente nedorite. În această perioadă, pe lângă asigurarea măsurilor de ordine publică, au fost efectuate 7 activități de intervenție preventivă la evenimentele desfășurate la Baia de Arieș, Roșia Montană, Șugag, Horea și Miraslău”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Alba. Potrivit acestora, au fost aplicate 4 avertismente scrise și două amenzi în valoare de 300 lei pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială și tulburarea ordinii și liniștii publice (Legea. 61/1991). De asemenea, jandarmii au legitimat peste 50 de persoane, dintre care una a fost condusă la sediul Poliției pentru continuarea cercetărilor.
Vremea în Transilvania și în țară până la sfârșitul lunii august. Prognoza meteo pe regiuni. În ultima parte a lunii august vremea va fi schimbătoare în România, cu diferențe mari de temperatură de la o zi la alta. Vor alterna zilele cu temperaturi caniculare cu cele în care se răcește brusc, cu nopți răcoroase în regiunile intracarpatice. În ultimele zile ale lunii august, temperaturile vor urca din nou spre valori
.
Trafic rutier îngreunat, luni după-amiaza, pe DN 67C Transalpina, între localitățile Laz și Căpâlna. Au căzut pietre pe carosabil, potrivit IPJ Alba. Poliția precizează că în unele zone circulația se desfășoară pe un singur sens. UPDATE, ora 17.55: IPJ Alba a anunțat că traficul rutier a fost reluat pe ambele sensuri.
.
Președintele Nicușor Dan a fost în vizită, împreună cu familia, la Roșia Montană. Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook ”Adoptă o casă la Roșia Montană”. ”Vizită surpriză azi, în pauza de prânz: un vechi prieten şi susținător al Roşiei Montane şi al patrimoniului său, Preşedintele Nicuşor Dan, împreună cu familia, au revenit la Roşia Montană”, arată sursa citată. Pe pagină au fost publicate și fotografii cu președintele Nicușor
.
Definitivat 2026: calendarul examenului a fost pus în consultare publică de către Ministerul Educației. Proba scrisă va fi în 14 iulie 2026. Candidații se vor putea înscrie până în 10 octombrie 2025. Potrivit documentului aflat în consultare publică, inspecțiile de specialitate vor fi organizate până în 29 mai 2026.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.