Accident feroviar, în Germania: morți și răniți, după ce trenul a deraiat. 16 români, în trenul groazei
Inapoi

Accident feroviar, în Germania: morți și răniți, după ce trenul a deraiat. 16 români, în trenul groazei

Postat cu 6 ore în urmă

Update cu 6 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Evenimente
Un tren care transporta 100 de pasageri a deraiat, în sud-vestul Germaniei. În urma accidentului teribil, cel puțin trei oameni au murit, iar alte 34 de persoane au fost rănite. Printre cei care se aflau în tren la momentul accidentului se numără inclusiv 16 români, printre care și doi copii. Din primele informații, incidentul ar fi fost provocat de o alunecare de teren care a urmat după o furtună puternică. Două vagoane ale trenului au sărit de pe șine. Potrivit presei germane, partea din față a trenului a fost aruncată 5 metri în aer și s-a lovit de copaci. În primele patru ore de la accident, toți oamenii au fost evacuați dintre dărâmături, iar cei răniți au fost transportați de urgență la spital. La scurt timp, autoritățile au început operațiunile de ridicare a vagoanelor deraiate, însă zona este greu accesibilă și periculoasă. Cancelarul Friedrich Merz a transmis un mesaj de condoleanțe: „Plângem victimele. Transmit întreaga mea compasiune familiilor acestora.” - a transmis cancelarul Germaniei. Mai mult, linia feroviară afectată rămâne închisă până când autoritățile reușesc să recupereze în totalitate vagoanele distruse de furtună. În urma incidentului, a fost deschisă o anchetă, iar oficialii germani colaborează cu experți pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul. Sursa: realitatea.net
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Evenimente
Evenimente

AȚI VĂZUT-O? O vârstnică de 86 de ani din Benic, A DISPĂRUT. Familia și poliția o caută

Polițiștii din Alba caută o femeie care a dispărut din localitatea Benic, județul Alba. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112. Luni, 28 iulie 2025, Secția 1 de Poliție Rurală Galda de Jos a fost sesizată de către un bărbat de 64 de ani, din localitatea Benic, cu privire la faptul că, în dimineața acestei zile, mama .

Evenimente

Marți: Atenționare Cod Galben de inundații în Alba și în alte zone din țară. Viituri rapide pe râuri mici

Hidrologii au emis o avertizare Cod Galben de inundații valabilă marți, 29 iulie, pe râuri din Alba și alte județe din țară. În județul Alba sunt vizate râurile Ampoi, Arieș, Geoagiu și Sebeș. Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, în intervalul 29 iulie, ora 06:00 – 29 iulie, ora 24:00, este în vigoare un Cod Galben de inundații. Sunt așteptate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, .

Evenimente

Schimbări importante în învățământ din septembrie 2025: Mai multe ore pentru profesori, clase comasate și burse tăiate

Începând cu anul școlar 2025‑2026, cadrele didactice din învățământul primar vor avea în norma didactică săptămânală obligatoriu două ore dedicate pregătirii remediale — activități menite să sprijine elevii cu dificultăți în recuperarea materiei sau pregătirea pentru evaluări/examene naționale.⁣ Aceste prevederi sunt introduse prin Legea nr. 141/2025, cunoscută ca „Legea Bolojan”, care modifică Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și se aplică de la începerea noului an școlar, până la începutul anului .

Evenimente

Georgia și Emanuela, două dintre absolventele Promoției 2025 de la Colegiul Militar din Alba Iulia, ADMISE la medicină militară

Georgia Suciu și Emanuela Iliescu, două dintre absolventele Promoției 2025 de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia au fost admise la Institutul Medico Militar, Catedra de Pregătire Medico-Militară Târgu Mureş, respectiv Catedra de Pregătire Medico-Militară București. Potrivit reprezentanților colegiului, alegerea unei cariere în medicină a venit ca o chemare personală, dar și din dorința de a oferi sprijin celor care au nevoie. Absolventa Georgia Suciu a reușit .

Pagina de facebook

-
-

Recente din alba

-
-

15:26

Activitatea angajaților ANAF va fi verificată zilnic, de la 1 august 2025. Raportare obligatorie. Ce conține Ordinul ministrului

Ministerul Finanțelor impune un nou sistem de raportare a activității funcționarilor, începând cu august. Din 1 august 2025, toți angajații din aparatul propriu al Ministerului Finanțelor vor fi obligați să implementeze un nou sistem de raportare a activității. Măsura este prevăzută în Ordinul ministrului finanțelor nr. 1203/2025, emis în contextul noilor priorități guvernamentale pentru perioada 2025–2028, privind creșterea transparenței și performanței în sectorul public. Ordinul 1203/2025 reprezintă un pas important
Image Description

14:21

AȚI VĂZUT-O? O vârstnică de 86 de ani din Benic, A DISPĂRUT. Familia și poliția o caută

Polițiștii din Alba caută o femeie care a dispărut din localitatea Benic, județul Alba. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112. Luni, 28 iulie 2025, Secția 1 de Poliție Rurală Galda de Jos a fost sesizată de către un bărbat de 64 de ani, din localitatea Benic, cu privire la faptul că, în dimineața acestei zile, mama
Image Description

13:59

Marți: Atenționare Cod Galben de inundații în Alba și în alte zone din țară. Viituri rapide pe râuri mici

Hidrologii au emis o avertizare Cod Galben de inundații valabilă marți, 29 iulie, pe râuri din Alba și alte județe din țară. În județul Alba sunt vizate râurile Ampoi, Arieș, Geoagiu și Sebeș. Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, în intervalul 29 iulie, ora 06:00 – 29 iulie, ora 24:00, este în vigoare un Cod Galben de inundații. Sunt așteptate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie,
Image Description

13:51

Rovinieta se scumpește de la 1 septembrie: Amenzi duble pentru șoferii care nu au plătit taxa de drum

Taxa de drum pentru autoturisme va crește de la 28 la 50 de euro pe an. Începând cu 1 septembrie 2025, șoferii din România vor plăti mai mult pentru rovinietă, conform modificărilor aduse de Legea nr. 141/2025. Noile tarife sunt valabile pentru toate categoriile de vehicule, iar cele mai afectate vor fi autoturismele, unde tariful anual aproape se dublează, de la 28 € la 50 € (TVA inclus). Exemplu concret
Image Description

13:22

Schimbări importante în învățământ din septembrie 2025: Mai multe ore pentru profesori, clase comasate și burse tăiate

Începând cu anul școlar 2025‑2026, cadrele didactice din învățământul primar vor avea în norma didactică săptămânală obligatoriu două ore dedicate pregătirii remediale — activități menite să sprijine elevii cu dificultăți în recuperarea materiei sau pregătirea pentru evaluări/examene naționale.⁣ Aceste prevederi sunt introduse prin Legea nr. 141/2025, cunoscută ca „Legea Bolojan”, care modifică Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și se aplică de la începerea noului an școlar, până la începutul anului
Image Description

Recente din Romania

-
-

16:17

- Dambovita - Prăpăd în Moldova în urma furtunilor. Patru elicoptere salvează sinistrații

O persoană a murit înecată în localitatea Broșteni din județul Suceava, iar sute de oameni au fost evacuați în județul Neamț, după ce viiturile au afectat grav mai multe localități. Peste 900 de persoane sunt evacuate în Neamț și Suceava. Sunt 4 elicoptere care, la această oră, salvează sinistrații. Mai multe localităţi sunt izolate, pe deasupra survolează elicopterele SMURD, rețelele de telefonie au picat încă de aseară, iar comunicarea se
Image Description

16:16

- Dambovita - Noul album DOMAND prinde viață într-un live set special

Pregătește-te pentru o călătorie sonoră intensă alături de albumul de debut DOMAND – „Domand” – un proiect tech house cu energie pură de vară. Plin de groove-uri deep, beat-uri irezistibile și ritmuri hipnotice, acest material este soundtrack-ul ideal pentru zile toride și nopți pline de dans. Fie că te relaxezi sau ești în mișcare, DOMAND aduce vibe-ul intens care nu se oprește niciodată. Albumul este scris și produs integral de
Image Description

16:16

- Cluj - „Dincolo de limite”: 57 de tineri vulnerabili din Cluj primesc o șansă la viață normală. Sprijin financiar și integrare pe piața muncii!

Consiliul Județean Cluj a aprobat un parteneriat cu Direcția de Asistență Socială și Medicală Cluj-Napoca și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC) pentru a susține integrarea tinerilor care părăsesc sistemul de protecție specială. Proiectul, intitulat „Dincolo de limite”, va fi finanțat din fonduri externe nerambursabile, în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021 – 2027. „Vorbim despre o serie de servicii sociale care vor contribui direct
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
alba WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul alba
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete