Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, a transmis un apel puternic către comunitate, denunțând fenomenul de fake news și atacurile online la adresa sa și a instituției pe care o conduce. Edilul a explicat că, în ultimele două luni, au apărut constant informații false, cu scopul de a afecta credibilitatea administrației locale. „De aproape două luni, asistăm la un fenomen regretabil: apar constant, în mediul online, informații false la adresa mea și a instituției pe care o conduc. Aceste ‘știri’ nu sunt greșeli nevinovate, ci încercări deliberate de denigrare, menite să inducă în eroare oamenii și să afecteze prestigiul Primăriei și al orașului Titu. Nu este cazul să discut cine se află în spatele acestor acțiuni sau ce interese servesc, dar este evident că unii sunt ‘îndemnați și motivați’ să facă rău. Dincolo de aspectul moral, aceste practici au și o tentă juridică, iar atunci când se depășește limita libertății de exprimare și se intră pe teritoriul defăimării și manipulării, legea oferă pârghiile necesare pentru a sancționa aceste derapaje.” În același timp, primarul a subliniat că își asumă nu doar rolul de administrator al orașului, ci și pe cel de apărător al demnității comunității. „Ca primar, am obligația nu doar să administrez orașul, ci și să îi apăr imaginea și demnitatea. De aceea, transmit clar: voi acționa în consecință, folosind toate instrumentele legale, pentru ca asemenea fapte să nu rămână fără răspuns. Nu pentru mine ca persoană, ci pentru comunitatea care merită respect și pentru instituția care trebuie protejată de manipulări ieftine. Fac apel la toți cetățenii: verificați sursele, nu dați curs minciunii și fiți parte dintr-o comunitate bazată pe adevăr și respect. Fake news-ul nu este doar o ofensă la adresa unui om, ci o încercare de a slăbi încrederea în întreaga comunitate.” Primarul Laurențiu Costache a încheiat reafirmându-și angajamentul pentru proiectele de dezvoltare ale orașului Titu și pentru consolidarea unui climat bazat pe corectitudine și respect reciproc.
Guvernul vrea să blocheze detașările și transferurile între instituțiile statului, dar şi concursurile pentru ocuparea posturilor, cu câteva excepţii, acolo unde personalul este absolut necesar. De asemenea, se urmărește suspendarea plății pensiei pentru funcționarii publici pe perioada menținerii în activitate peste vârsta standard de pensionare, potrivit unui proiect de modificare și completare a OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicat marți seara de Ministerul Muncii. Astfel, se propune modificarea componenței
.
Primăria Comunei Ciugud solicită public Guvernului României să renunțe la prevederea de anulare a unor proiecte europene finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență. Este vorba despre proiectele care, deși sunt în faze incipiente, pot fi implementate în termenul stabilit. Administrația locală propune Executivului ca, în aceste situații, să se respecte autonomia locală, iar consiliile locale să își asume prin hotărâri dacă continuă aceste proiecte. În cazul nefinalizării lor
.
Mii de comercianți își vând produsele prin intermediul platformelor online de tip markeplace cum ar fi eMAG sau Altex, iar responsabilitatatea pentru descrierea și afișarea datelor produsele vândute pe aceste platforme nu era clară. Cine trebuie să se asigure că aceste date sunt afișate corect – comerciantul sau marketplace-ul care îi găzduiește produsele? O hotărâre definitivă a instanței a stabilit că marketplace-urile sunt doar intermediari și nu au resposabilitate pentru
.
Beneficiile mersului pe jos: de la prevenirea bolilor la claritate mentală. Mersul pe jos, una dintre cele mai simple și accesibile forme de mișcare, este adesea subestimat în comparație cu antrenamentele intense sau sporturile populare. Studiile arată că o plimbare zilnică, de 30 de minute, poate avea efecte remarcabile asupra sănătății fizice și mentale, fără a necesita echipamente scumpe sau abonamente la sală. Activitatea fizică moderată, cum este mersul pe
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.