Administrația Fondului pentru Mediu a depus cererea de finanțare pentru implementarea Sistemului Informatic Integrat al Fondului pentru Mediu (SIIAFM). Proiectul va fi finanțat din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (POCIDIF) 2021–2027. Implementarea SIIAFM va permite transformarea digitală completă a AFM, prin automatizarea proceselor interne și a serviciilor oferite către cetățeni, companii și instituții publice. Proiectul are ca scop integrarea într-un sistem informatic unitar a tuturor activităților instituției: de la gestionarea cererilor de finanțare, până la administrarea obligațiilor fiscale, monitorizarea proiectelor, controlul riscurilor și relația cu contribuabilii. În paralel, AFM ar putea beneficia, astfel, de o infrastructură IT modernă, scalabilă și sigură, compatibilă cu cele mai recente standarde europene privind securitatea cibernetică, interoperabilitatea și accesibilitatea digitală. „Digitalizarea este singura direcție posibilă pentru ca instituțiile publice din România să devină mai eficiente, mai transparente și, mai ales, să asigure protecția datelor aflate în responsabilitatea statului. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, am depus cererea de finanțare pentru un proiect esențial pentru modernizarea reală a AFM. Atragerea de fonduri europene reprezintă nu doar o oportunitate, ci și o garanție că acest proces va fi realizat corect și sustenabil”, a declarat Florin Bănică, președintele Administrației Fondului pentru Mediu. Prin acest proiect, AFM își propune să reducă semnificativ birocrația, să crească viteza de procesare a cererilor și să îmbunătățească calitatea deciziilor prin utilizarea unor instrumente moderne de analiză și raportare. De asemenea, ca urmare a implementării proiectului de digitalizare, va fi dezvoltată o aplicație mobilă care să permită accesul facil al beneficiarilor la informațiile și serviciile oferite, iar comunicarea cu instituția se va realiza în mod exclusiv digital, cu autentificare securizată și semnătură electronică. „Una dintre cele mai importante componente digitalizate va fi analiza și monitorizarea proiectelor finanțate. Acest lucru ne va permite să construim pe viitor programe de mediu bazate pe date integrate și raportate în timp real, rezultate măsurabile și prognoze credibile. Astfel, fiecare leu colectat și cheltuit de AFM va deveni o investiție cu impact real pentru mediu și pentru obiectivele strategice asumate de România”, a adăugat Florin Bănică, președintele AFM. Valoarea totală estimată a proiectului depășește 142 milioane lei (aproximativ 28 de milioane euro), iar durata de implementare este estimată la 24 de luni de la semnarea contractului.
Pasajul superior de la intrarea în complexul Therme București, construit peste DN1, a fost inaugurat oficial sâmbătă, 02 august 2025. Noul pasaj suprateran reprezintă un punct de referință pentru infrastructura din nordul Capitalei, contribuind semnificativ la fluidizarea traficului pe una dintre cele mai aglomerate artere rutiere din România. Realizat la inițiativa beneficiarului S.C. THERME NORD BUCUREȘTI S.R.L. și construit de RETTER Projectmanagement SRL – companie cu expertiză în dezvoltarea unor
.
De câțiva ani, totul se întâmplă foarte repede. Economia se schimbă în viteză, situația geopolitică se modifică de la o săptămâna la alta, tehnologia avansează într-un ritm incredibil, scenă politică surprinde (mai mult sau mai puțin plăcut) odată la câteva zile. În mijlocul tuturor acestor lucruri care se mișcă ireal de repede, ni se poate întâmpla să ne simțim pierduți, rătăciți, copleșiți. Mai exact, ni se întâmplă frecvent să simțim
.
La sediul Inspectoratului de Poliție Județean Alba s-a prezentat joi, 31 iulie, pentru a-și prelua atribuțiile de serviciu, subinspector de poliție Daria Ana Panc, absolventă a Academiei de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza”, promoția 2025. „Noua noastră colegă, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Zalău, a fost repartizată la Poliția Municipiului Alba Iulia – Biroul Ordine Publică.
.
Compania Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din țară, a anunțat că în perioada 1-10 august sistemul său informatic va fi indisponibil pentru anumite operațiuni privind facturile clienților în contextul măsurilor fiscale care se vor aplica începând de vineri, 1 august. „Având în vedere modificările legislative privind majorarea cotei de TVA aplicabile energiei electrice de la 19% la 21%, este necesară adaptarea sistemelor noastre informatice la noile reglementări.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.