Astăzi, 23 de unități administrativ teritoriale s-au asociat cu Consiliul Județean Dâmbovița pentru modernizarea comunităților locale, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală. Este vorba de 30 de contracte de asociere cu o valoare totală de peste 77.000.000 lei, sprijinul financiar din partea Consiliului Județean Dâmbovița fiind de peste 28.000.000 lei. Printre edilii care au propus proiecte câștigătoare se numără Maria Poșircă, primar al comunei Vlădeni. „Astăzi am semnat contractul de finanțare prin Programul PJDL (asocierea dintre Consiliul Județean și Primăria Vlădeni) pentru proiectul de asfaltare, amenajare alei pietonale, șanțuri dalate, iluminat stradal și montare bănci pe drumul din pădurea Dumbrava. Vă informăm, totodată, despre stadiul altor lucrări programate în perioada următoare: • În ceea ce privește problemele legate de rețeaua de apă din timpul verii și necesitatea forării unui al treilea puț de mare adâncime, vă informăm că am obținut toate avizele necesare. Urmează să obținem autorizația de construire, iar în aproximativ o lună vom începe lucrările. • Lucrările la rețeaua de canalizare vor începe tot într-o lună. Avem toate avizele obținute, iar documentația a fost depusă la Consiliul Județean în vederea emiterii autorizației de construire. • Săptămâna viitoare vom demara lucrările pentru parcul de joacă destinat copiilor, situat în zona bisericii vechi. Avem autorizația de construire, iar ordinul de începere a fost emis. • În ceea ce privește extinderea rețelei de gaze în întreaga localitate, ne aflăm în faza de licitație. Estimăm că lucrările vor putea începe în maximum trei luni. • Pentru modernizarea terenului de sport suntem în faza de elaborare a PUZ-ului. Finanțarea este asigurată prin Programul PJDL”, precizează Maria Poșircă.
Gest surprinzător: un director de la stat și-a redus singur salariul. Directorul general al Incertrans — Institutul de Cercetări în Transporturi — a făcut un gest rar întâlnit în administrația publică: El și-a redus voluntar salariul lunar, de la 53.910 lei la 14.000 lei. Anunțul a fost făcut de ministrul Economiei și Digitalizării, Radu Miruță, pe Facebook: „Insistența și presiunea publică dau roade: directorul Incertrans, cel pe care de o
.
Președintele Nicușor Dan a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii privind instituirea anului 2026 ca „Anul Nadia Comăneci”, a informat Administrația Prezidențială. Potrivit legii, se desemnează Comitetul Olimpic și Sportiv Român ca instituție coordonatoare a întregii activități derulate pe perioada anului 2026. Acesta va elabora un calendar cu activități sportive și educative care va fi transmis autorităților naționale și misiunilor diplomatice și reprezentanțelor României care funcționează pe teritoriul altor state.
.
Vicepremierul Dragoș Anastasiu a declarat că reformarea companiilor de stat este dificilă din cauza contractelor rigide ale conducerilor, care nu permit diminuarea imediată a veniturilor lor. În acest context a spus că face apel la aceştia să renunţe voluntar la o parte din bani. Concret, Dragoș Anastasiu a lansat un apel către persoanele cu venituri mari din sistemul public, cerând ca, până la sfârșitul anului viitor, cei care câștigă peste
.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) anunță că oferă cazare gratuită în căminele studențești candidaților la facultățile sale, precum și însoțitorilor acestora. ”Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) vine în sprijinul candidaților înscriși la sesiunea de admitere din iulie 2025, oferind cazare gratuită în campusul studențesc, în perioada 9-18 iulie. Facilitatea este destinată candidaților care susțin proba scrisă la matematică, pentru domeniile: Candidații se pot caza în Căminul 7 din Campusul Observator,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.