John Levke a pornit în data de 13 iunie pe Via Transilvanica. Punctul de pornire a fost Mănăstirea Putna. În prima zi, până la Sucevița, drumul i s-a părut ușor de străbătut, nu a întâlnit câini sau urși. A doua z, a avut mult de urcat și a început să întâlnească oameni despre care a spus că ”împart mâncăruri și băuturi spirtoase făcute în casă”, ”o experiență atât de grozavă chiar dacă încercările mele de a vorbi în limba română probabil au fost cât mai aproape de o crimă pe care o voi avea vreodată fără a fi arestat”. A fost și ziua în care a întâlnit câini, dar și alți drumeți. ”Mă îndrăgostesc total de România, de oameni și mai presus de orice, de natură”, a scris el. Între Moldovița și Pasul Mestecăniș, a întâlnit din nou ”priveliști pentru care să mori” și nu a avut ”interacțiuni negative cu animalele”. ”O mulțime de oameni prietenoși mă salută, ceea ce face un excursionist singur foarte fericit. Aveți o bijuterie aici, sunt incredibil de recunoscător că am putut să o descopăr pentru puțin timp”. Bucata de drum între Poiana Negri și Lunca Ilvei, s-a dovedit a fi o experiență demnă de ”încă o zi glorioasă”. ”M-am chinuit însă să înțeleg partea de cazare a ghidului și nu am reușit să obțin o rezervare. Cum am primit în sfârșit acoperire de date când m-am apropiat de Lunca Ilvei, am descoperit spre marea mea groază că nu există locuri disponibile. Una dintre primele case la care am ajuns a fost Pensiunea La Avram, iar un control rapid mi-a spus că este singura pensiune menționată în ghid. (…) Din păcate era plină. După ce mi-am luat ștampila și mi-am scris numele în cartea lor, mă pregăteam mental pentru o noapte oribilă afară. Atunci omul s-a oferit să sune pe cineva și inima mea a sărit de bucurie și recunoștință. În timp ce vorbea la telefon, soția lui a venit și mi-a dat niște mâncare din aluat prăjit, care a fost pur și simplu delicios. Omul (Avram?) apoi m-a adus la mașina lui și m-a condus la ceea ce cred eu că este Casa Maria. Odată predat domnișoarelor drăguțe mi s-a dat o cameră și am fost lăsat singur. Fără înregistrare, nimic, cu excepția ospitalității de clasă mondială. După ce mi-am făcut dușul obligatoriu, am coborât să-mi aranjez treburile, dar în schimb am ajuns să fiu escortat la restaurantul unde am fost hrănit cu o masă delicioasă. Deci, ceea ce ar fi putut deveni o experiență neplăcută, prin propriile mele decizii proaste, a devenit o dovadă a bunătății străinilor. Sunt conștient că VT-ul este un lucru secular, dar sigur există sfinți pe drum”, a scris el.