Asumarea responsabilității în societate: o realitate uitată

Fenomenul „îmi asum” devine tot mai frecvent, însă efectele acestei abordări rămân greu de observat, susține un comentariu recent. Autorul subliniază contradicțiile între conceptele de asumare și comportamentele cotidiene care reflectă o indiferență față de responsabilitate, mai ales în contextul comportamentului civic.

👉 Exprimarea intenției de asumare versus realitatea comportamentală

„Au legătură între ele, doar că trebuie luate pe rând”, afirmă autorul, care notează că expresia „îmi asum” a devenit omniprezentă în discuțiile sociale. Deși oamenii își exprimă intenția de a-și asuma responsabilitatea pentru greșelile lor, realitatea arată o altă față: „Gunoiul aruncat pe jos rămâne tot pe jos”, observă acesta. Acesta concluzionează că nu doar individul nu își asumă faptele, ci și societatea, în general.

Un exemplu dat este atitudinea celor care strică bunuri comune. „Cineva strică un bun comun, vinovatul nu e nicăieri, niciodată”, subliniază autorul. Chiar și în contextul muncii în echipă, unde responsabilitatea ar trebui să fie împărțită, asumarea devine o noțiune goală, lăsând în urmă rezultate eșuate.

👉 Efectele ascunse ale iernii asupra percepției responsabilității civice

Un alt aspect important abordat este efectul vizual al zăpezii, care, „a doua deosebire de alți ani mai recenți”, a acoperit mizeria din oraș. Cetățenii care „s-au plimbat câinii” nu au mai strâns după aceștia, lăsând astfel mizeria la vedere odată cu topirea zăpezii. “Pe trotuarele din zonele mai circulate ale orașului e plin de așa ceva”, atrage atenția autorul, care indică faptul că trebuie să ne ferim de „asumarea lăsată în urmă de alții”.

În contextul discuțiilor recente, autorul sugerează că această „asumare” devine o formă de apatie și ignorare a responsabilității. “Dai o tură și pe la posturile TV care varsă propagandă ‘asumată’ zilnic, în creierul cetățeanului”, concluzionează acesta, evidențiind o desconectare între discursul public și acțiunile individuale.