Apare un nou parc în municipiul Târgu Jiu. Unde va fi amplasat
Inapoi

Apare un nou parc în municipiul Târgu Jiu. Unde va fi amplasat

Postat cu 10 ore în urmă

Update cu 10 ore în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Actualitate
Un nou parc va fi amenajat în municipiul Târgu Jiu. Acesta va fi situat în zona turnului CET și va avea o suprafață de două hectare. Lângă acest parc, municipalitatea va ridica o parcare și o autogară de tranzit, unde autoturismele vor putea fi parcate și călătorii vor putea fi preluați de mijloacele de transport în comun. „O parte din zona fostului CET a fost dedicată unor investiții finanțate prin Programul Operațional Regional. Este vorba de acea parcare de tranzit și autogară. Imediat în continuarea ei am proiectat acest parc. Investiția a fost admisă. Parcul va avea două hectare și va fi amenajat chiar în jurul turnului. Cu această ocazie, ne dorim să găsim soluții pentru a pune în valoare și acel turn, cu costuri minime, dar cu un impact destul de bun“, a spus Raul Chiriac, directorul de investiții din cadrul Primăriei Târgu Jiu.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Noua taxă de intrare în UE: Cetățenii din UK, SUA și alte 58 de țări vor plăti 20 de euro pentru a călători în Europa, din 2026

Comisia Europeană a anunțat o majorare importantă a taxei pentru cetățenii din afara Uniunii Europene care doresc să călătorească în spațiul comunitar. Începând cu trimestrul al patrulea din 2026, aceștia vor fi nevoiți să plătească 20 de euro pentru a obține autorizația electronică de călătorie ETIAS – o triplare față de suma stabilită inițial în 2018, scrie antena3.ro. ETIAS (European Travel Information and Authorisation System) este o autorizație electronică obligatorie .

Actualitate

MESAJE de Sfântul Ilie 2025. Felicitări pentru prieteni, familie şi cunoscuţi, de ziua numelui. Urări cu tâlc

MESAJE şi URĂRI de Sfântul Ilie. IDEI de FELICITĂRI și urări pentru ONOMASTICĂ. În 20 iulie, pentru cei care poartă numele Ilie, Iliuță, Lică, Eliade, Ilieș, dar şi Ilinca, Eliana sau Ilia, este prilej de sărbătoare. Îşi celebrează ziua numelui, când se sărbătoreşte sfântul care aduce ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și închide Cerurile. Ilie, în limba .

Actualitate

MESAJE, URĂRI și SMS-uri de Sfântul Ilie. Un gând frumos celor care își sărbătoresc ziua numelui

MESAJE și FELICITĂRI de SFÂNTUL ILIE 2025: Cei care poartă numele de Ilie, Iliuță, Lică, Eliade, Ilieș, dar şi Ilinca, Eliana sau Ilia își sărbătoresc miercuri, 20 iulie, ziua numelui cu ocazia Sfântului Ilie. Ilie, în limba română, înseamnă „Al cărui Dumnezeu el este’’. El este sfântul care aduce ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și închide Cerurile. .

Actualitate

Poșta Română lansează un nou serviciu: depunerea de numerar direct pe card, la oficiile poștale

Compania Națională ,,Poșta Română” a lansat împreună cu Visa și CEC Bank un serviciu financiar care permite depunerea de numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de banca emitentă. Prin intermediul acestei inițiative, persoanele fizice și juridice vor putea depune numerar în peste 1.500 de oficii poștale și prin rețeaua extinsă de peste 9.000 de terminale PDA aflate în dotarea curierilor poștali, scrie Agerpres. Sumele depuse vor fi transferate rapid și .

Pagina de facebook

-
-

Recente din alba

-
-

09:47

Intervenție a pompierilor cu autoscara, la Alba Iulia, pentru degajarea unor elemente de construcție de pe un bloc

Pompierii din Alba Iulia intervin luni dimineața, în jurul orei 9:30, pentru degajarea unor elemente de construcție de pe un bloc. Potrivit ISU Alba, Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru degajarea unor elemente de constructie de pe fațada unui bloc de locuit din municipiul Alba Iulia, strada Nicolae Titulescu. Pompierii intervin cu o autoscară. foto: arhivă
Image Description

09:28

Bani de la UE pentru brutării, fabrici de bere si de lactate. Schema de finanțare publicată în Monitorul Oficial. DOCUMENT

Bani de la UE pentru brutării, fabrici de bere si de lactate: Ministerul Agriculturii a publicat în Monitorul Oficial Schema de ajutoare DR 23, în valoare totală de aproape 165 de milioane de euro, pentru finanțarea producătorilor de lactate, fabricilor de bere, brutăriilor și a altor afaceri afaceri din sectorul producției de alimente Schema de ajutor DR-23 — „Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse
Image Description

09:22

Val de caniculă severă în perioada 21–28 iulie, în toată România. Zile de foc și nopți tropicale cauzate de un dom de căldură

România se confruntă cu un nou val de caniculă severă în perioada 21–28 iulie: vor fi zile de foc, cu temperaturi de până la 40°C, și nopți tropicale cauzate de un dom de căldură. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că România va traversa un nou val de căldură extremă în perioada 21–28 iulie 2025, cu temperaturi care vor ajunge până la 40°C, în special în sudul și sud-estul țării.
Image Description

09:08

Când se plătesc pensiile în august, luna în care intră în vigoare taxarea. Cum se va aplica CASS

Când se plătesc pensiile în august, luna în care intră în vigoare taxarea. Cum se va aplica CASS. Pensiile se plătesc fără întârzieri în luna august, iar cele mai mari de 3.000 de lei vor fi diminuate cu 1-% din valoarea care depășește acest prag. Reamintim că începând cu 1 august 2025, se va aplica o contribuție de asigurări sociale de sănătate (CASS) de 10% pentru partea din pensie care
Image Description

08:33

Un escroc care a înșelat o femeie din Alba Iulia, trimis în judecată după patru ani: S-a dat drept polițist și avocat

Un bărbat care a înșelat o femeie din Alba Iulia va ajunge în fața magistraților din oraș. Deși faptele pe care le-a comis s-au petrecut în urma cu mai bine de patru ani, magistrații l-au trimis în judecată abia pe data de 7 iulie 2025. Bărbatul, Sorin R., de loc din Petroșani, se află în aceste momente încarcerat la Penitenciarul Aiud. Faptele pentru care bărbatul va ajunge în fața instanței
Image Description

Recente din Romania

-
-

10:18

- Gorj - Energia va deveni tot mai scumpă și orice megawat în plus în Sistemul Energetic Național va conta

Unul dintre liderii de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia atrage atenția asupra necesității de a continua exploatarea resurselor de cărbune pe o perioadă mai lungă decât cea prognozată inițial. Alin Munteanu, care ocupă funcția de președinte al Sindicatului Alfa din cadrul Complexului Energetic Oltenia și de lider al Cartel Alfa Gorj, afirmă că oprirea activității companiei într-un termen mai scurt de trei ani ar putea avea consecințe semnificative asupra
Image Description

10:18

- Timis - VIDEO. Un bărbat care „a găsit” mai multe cutii cu scule, oprit pe malul Begăi de polițiștii locali

Polițiștii locali patrulau pe splaiul Tudor Vladimirescu, iar bărbat cobora pasarela peste Bega. După ce a lăsat căruciorul și a fugit, polițiștii locali au pornit în urmărirea lui, fiind reținut și încătușat. „În urma identificării, s-a stabilit că este vorba despre un bărbat de 28 de ani, cu domiciliul în Timișoara. Acesta transporta în cărucior șapte cutii cu scule electrice, un rucsac și o plasă din rafie tot cu obiecte
Image Description

10:08

- Externe - Video Haos pe aeroporturile din Moscova după atacuri majore cu drone lansate de Ucraina

Zeci de zboruri anulate, pasageri dormind pe jos și cozi uriașe pe aeroporturile din Moscova, după o serie de atacuri majore ucrainene. Ministerul rus al Apărării susține că a doborât peste 100 de drone într-o singură noapte, inclusiv 30 în regiunea capitalei, potrivit Reuters. Atacurile majore cu drone ucrainene asupra Rusiei au provocat haos luni pe principalele aeroporturi care deservesc Moscova, mii de pasageri fiind blocați, așteptând la cozi sau
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
alba WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul alba
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete