Comisia Europeană a anunțat o majorare importantă a taxei pentru cetățenii din afara Uniunii Europene care doresc să călătorească în spațiul comunitar. Începând cu trimestrul al patrulea din 2026, aceștia vor fi nevoiți să plătească 20 de euro pentru a obține autorizația electronică de călătorie ETIAS – o triplare față de suma stabilită inițial în 2018, scrie antena3.ro. ETIAS (European Travel Information and Authorisation System) este o autorizație electronică obligatorie pentru cetățenii din aproximativ 60 de țări non-UE care beneficiau anterior de acces fără viză de scurtă ședere în spațiul Schengen. Printre țările vizate se numără: Autorizația este valabilă pentru călătorii de până la 90 de zile, pe o perioadă de 3 ani, și va costa 20 de euro, în loc de 7 euro, cât fusese stabilit inițial. ETIAS va deveni obligatorie începând cu trimestrul 4 din 2026. Se aplică pentru intrarea în țările UE (cu excepția Irlandei) și în state asociate spațiului Schengen: Norvegia, Elveția, Islanda și Liechtenstein. Vor fi scutiți de plată: persoanele sub 18 ani și peste 70 de ani. Potrivit eur-lex.europa.eu, autorizația de călătorie poate fi revocată, dacă nu mai sunt îndeplinite condițiile pentru eliberarea acesteia sau poate fi anulată dacă nu au fost îndeplinite condițiile la momentul emiterii. Dacă autorizația de călătorie este refuzată, solicitantul își păstrează dreptul de a face apel. Apelurile trebuie inițiate în țara europeană care solicită ETIAS și care a luat decizia privind cererea, în conformitate cu legislația sa națională. Atunci când li se refuză o autorizație de călătorie, călătorii pot solicita, de asemenea, o autorizație de călătorie ETIAS cu valabilitate teritorială limitată, cu condiția să călătorească din motive umanitare sau pentru a-și îndeplini obligații importante. O autorizație de călătorie ETIAS cu valabilitate teritorială limitată este valabilă pentru maximum 90 de zile și numai pentru acele țări europene definite explicit în autorizația de călătorie. Comisia Europeană justifică această creștere prin: Noua taxă este comparabilă cu alte sisteme internaționale: Pe termen scurt, această măsură ar putea reduce ușor numărul de turiști din țările afectate, mai ales în cazul călătoriilor spontane sau de scurtă durată. Deși 20 de euro nu reprezintă un cost semnificativ pentru majoritatea călătorilor, impactul psihologic și adăugarea unei formalități birocratice pot descuraja turiștii ocazionali sau cei cu buget redus.
MESAJE şi URĂRI de Sfântul Ilie. IDEI de FELICITĂRI și urări pentru ONOMASTICĂ. În 20 iulie, pentru cei care poartă numele Ilie, Iliuță, Lică, Eliade, Ilieș, dar şi Ilinca, Eliana sau Ilia, este prilej de sărbătoare. Îşi celebrează ziua numelui, când se sărbătoreşte sfântul care aduce ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și închide Cerurile. Ilie, în limba
.
MESAJE și FELICITĂRI de SFÂNTUL ILIE 2025: Cei care poartă numele de Ilie, Iliuță, Lică, Eliade, Ilieș, dar şi Ilinca, Eliana sau Ilia își sărbătoresc miercuri, 20 iulie, ziua numelui cu ocazia Sfântului Ilie. Ilie, în limba română, înseamnă „Al cărui Dumnezeu el este’’. El este sfântul care aduce ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și închide Cerurile.
.
Compania Națională ,,Poșta Română” a lansat împreună cu Visa și CEC Bank un serviciu financiar care permite depunerea de numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de banca emitentă. Prin intermediul acestei inițiative, persoanele fizice și juridice vor putea depune numerar în peste 1.500 de oficii poștale și prin rețeaua extinsă de peste 9.000 de terminale PDA aflate în dotarea curierilor poștali, scrie Agerpres. Sumele depuse vor fi transferate rapid și
.
Loteria Română: Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 13,52 milioane de lei (peste 2,66 milioane de euro). La Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 25,25 milioane de lei (peste 4,97 milioane de euro). Joi, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 37.483
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.