Unii dintre apropiații fugarului Emil Gânj, suspectat că a omorât o femeie în localitatea mureșeană Miheșu de Câmpie, au început să colaboreze cu polițiștii. „Deja a ajuns o primă persoană la audieri”, a anunțat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan. „Apropiații bărbatului care este bănuit de comiterea infracțiunii de omor (…) au început să colaboreze cu autoritățile (…). Deja a ajuns o primă persoană la audieri (…). Această persoană este audiată și oferă informații relevante cu privire la potențialele locuri în care s-ar putea afla bărbatul pe care noi îl căutăm”, a declarat Georgian Drăgan. El a subliniat că suspectul este „deosebit de periculos” și a anunțat că au fost alocate forțe suplimentare pentru căutarea lui. „Aș dori să transmit un mesaj celor care l-au ajutat, precum și celor care îl ajută în aceste momente să fugă de autorități, să înceteze să facă acest lucru, să ia legătura de urgență cu polițiștii, întrucât fapta pe care ei o comit este cea de favorizare a infractorului, iar acest lucru se pedepsește cu închisoarea”, a mai spus reprezentantul Poliției Române. Reamintim că pompierii militari au descoperit, marți, o femeie carbonizată într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, iar în urma verificărilor s-a stabilit că acțiunea a fost intenționată. Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Mureș a anunțat că a fost dat în urmărire un bărbat, Gânj Emil, în vârstă de 37 de ani, bănuit de comiterea faptei. Suspectul avea emis pe numele său un mandat de arestare preventivă în lipsă, pentru violență în familie și încălcarea ordinului de protecție, iar în trecut a fost condamnat pentru omor calificat, fiind eliberat din penitenciar în cursul anului 2020. „Din primele cercetări efectuate, persoana bănuită de comiterea faptei : Gânj Emil, în vârstă de 37 de ani, din județul Mureș. (…) De asemenea, rugăm persoanele, care îl văd pe bărbat, să nu intre în contact cu acesta, ci să apeleze urgent numărul 112”, anunţa IPJ Mureș într-un comunicat de presă.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.