Începem seria testelor verii cu un succes în faţa Dumbrăviţei
Inapoi

Începem seria testelor verii cu un succes în faţa Dumbrăviţei

Postat cu 5 ore în urmă

Update cu 5 ore în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Sport
Echipa noastră a debutat cu un succes în primul amical al verii. Băieţii lui Florin Maxim au depăşit cu 2-1 (2-0) CSC Dumbrăviţa, cele două goluri ale testului de la Hunedoara venind de la lusitanii din lotul nostru, Sergio Ribeiro şi Pedro Albino – în prima repriză. Primul gol Duelul de pe arena „Corvinul 1921” a debutat cu un moment de reculegere în memoria lui Mihai Leu – cel care a fost condus pe ultimul drum, iar jocul a „curs”, în linii mari, înspre poarta timişenilor. Amfitrionii puteau des­chide scorul repede, încă din minutul şapte, dar Buzuiuc a reluat peste, o minge din ca­reul mic, „scoasă” foarte bine de Sergio Ribeiro. A urmat o oportunitate bună şi pentru Mario Bratu, apoi, în minutul 29, Misăraş a intrat prin alunecare în faţa aceluiaşi Buziuc şi a respins în corner, foarte aproape însă de propria poartă. Tabela s-a modificat în minutul 32, când Sergio Ribeiro a marcat primul său gol în tricoul alb-albastru, dintr-un penalty obţinut de Buziuc, în urma unui fault clar al lui Gladun asupra sa. Celălalt jucător lusitan din lotul nostru, Pedro Albino, a stabilit scorul pauzei, 2-0, în minutul suplimentar al primei părţi, după ce portarul oaspeţilor a ratat intervenţia, după o centrare pe jos, venită din partea stângă. Acțiune personală În actul secund, ambii teh­ni­cieni au schimbat „liniile”, jocul a avut, în continuare, un ritm bun, invers proporţional cu temperatura ridicată din ter­mometre, doar că oca­ziile de poartă nu au mai fost atât de clare. Alb-verzii au încercat poarta în minutul 62, prin Mbanga, care a trimis de la marginea careu­lui, puţin alături. În minutul 67, Pedro Albino a ex­pe­diat un şut de la distanţă, pe jos, însă pe direcţia lui Mikloş. Iar un minut mai târziu, Emmanuel Okoro (18 ani), a trimis alături, după o acțiune personală pornită din zona băncilor de rezerve. Puţin i-a lipsit şi celuilalt jucător nigerian sosit în probe, săptămâna această la Hunedoara, Muhammad Hayatu, să puncteze în ultimul sfert de oră, la o fază iniţiată în banda stângă. În cele din urmă, rezultatul final a fost stabilit la poarta cealaltă, de Mbanga, care a trimis, sub bară, din careu, o minge venită din stânga de la Raul Popa. La final, antrenorul principal al echipei noastre, Florin Maxim, a tras următoarele concluzii: „Eu spun că am arătat bine, pe tot parcursul jocului, am avut răbdare la construcţie, am dus mingea bine în faţă. Singurul lucru la care trebuia să fim mai atenţi astăzi era legat de momentul în care pierdem mingea, când trebuia să facem mai bine prevenţia, pentru că astfel de lucruri ne costă şi ne pot costa. Asta s-a întâmplat şi la faza golului primit, când puteam opri atacul din faşă şi am fost depăşiţi puţin cam uşor. Dar, una peste alta, chiar am prestat un joc bun, un joc solid, chiar toţi băieţii şi-au făcut treaba şi e de lăudat efortul lor, mai ales pe tem­pe­ra­turile acestea mai ri­di­cate. Şi astăzi, dar şi la antrenamente. Nu îmi place să di­fe­renţiez sau să evi­den­ţiez unele pres­ta­ţii, dar mă bucur că Sergio a reuşit să marcheze la prima partidă pentru noi. E un jucător cu calitate, se vede cu ochiul liber, îţi poţi da seama după cum interpretează jocul, care ştie când să joace din prima, să rupă ritmul, ştie cum să ceară mingea de la fundaşii centrali, e foarte liniştit în faţa careului, are o ultimă pasă foarte bună, finalizare… îmi doream de multă vreme un jucător cu un astfel de profil. Sigur, şi el e conştient că mai are de lucrat din punct de vedere fizic, dar o să fie bine, o să fim bine, sunt convins!”. După acest joc, echipa noastră ia calea Austriei, pentru stagiul de pre­gătire de la Monichkirchen, acolo unde delegaţia alb-albastră va fi cantonată până pe 16 iulie. Detalii despre lotul deplasat şi despre partidele de verificare vor fi disponibile, în curând, pe site-ul nostru. Corvinul Hune­doa­ra (antrenor Florin Maxim): Blaga – P. Albino, Fl. Ilie, Ma­nolache, Velisar – Cărăruş, Bratu, D. Grigore, Ri­beiro, Pîrvu­lescu – Buziuc. Au mai intrat în a doua repriză: Mutuligă – Lică, Bradu, Neacşa, Zanc, Cioază, Okoro şi Hayatu. CSC Dumbrăviţa (antrenor Florin Fabian): Braşoveanu – Miclăuş, Butnăraşu, Misăraş, Gladun – Cibi, Ailenei – Sofran, Savu, Pădurariu – D. Olariu. Au mai intrat pe parcurs Berinţan, Mikloş – Morariu, N. Toma, Panaite, Bologa, Oancea, Adam, T. Chiriţoiu, R. Popa, Baeram, Sima, Olaru şi Mbanga. (Alex)
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Sport
Sport

Cum influențează vestimentația și superstitiile succesul la masa de poker

În lumea jocurilor de noroc, fiecare detaliu contează, iar modul în care te prezinți poate avea un impact semnificativ asupra rezultatului. Potrivit unor notează, confortul și stilul personal sunt esențiale atunci când alegi hainele pentru a te așeza la masa de poker, fie în cazinou fizic, fie în mediul virtual. Este important ca hainele să te facă să te simți relaxat și încrezător, contribuind astfel la o concentrare mai bună. Un .

Sport

Recomandări de sporturi pentru cei pasionați de activitate fizică

În lumea sporturilor, există o varietate imensă de activități din care poți alege. Unele, mai populare și spectaculoase, atrag atenția publicului. Conform alba24.ro, în acest articol am pregătit câteva sugestii pe care să le încerci, indiferent de nivelul tău de experiență. Sporturile acvatice sunt o opțiune excelentă pentru cei care iubesc apa. Polo pe apă, de exemplu, este un sport olimpic, foarte solicitant, dar care poate fi practicat și de amatori. .

Sport

Gala Sportului în Alba: Peste 250 de sportivi și antrenori premiați

În data de 15 mai 2025, peste 250 de sportivi și antrenori din județul Alba au fost onorați la evenimentul Gala Sportului, desfășurat la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. Consiliul Județean Alba, în colaborare cu Direcția Județeană pentru Sport și cu sprijinul Centrului de Cultură Augustin Bena, a organizat ceremonia pentru a recompensa performanțele excepționale obținute de sportivi anul trecut. Conform alba24.ro, organizatorii au subliniat intenția de .

Sport

Pilotii echipei de karting a Palatului Copiilor din Alba Iulia, performanțe remarcabile la Cupa Nordului

Pilotii echipei de karting a Palatului Copiilor din Alba Iulia au avut rezultate excelente în cadrul Campionatului Național de Karting Școlar - Cupa Nordului, desfășurat între 30 aprilie și 2 mai 2025, pe circuitul Transilvania Motor Ring din Cerghid, județul Mureș. Conform alba24.ro, tinerii sportivi au concurat în mai multe categorii de vârstă și cilindree, reușind clasări onorabile într-o competiție națională. În categoria Junior Rotax 125 cmc (13-16 ani), Suciu David .

Pagina de facebook

-
-

Recente din alba

-
-

22:58

OPINIE – Lucian Urcan: Mersul pe jos, o inovație în politica administrativă

Deseori, cetățenii văd problemele, dar nu le sesizează. Din cel puțin două motive, cred. În primul rând, spiritul comunității nu este suficient dezvoltat. “Se împiedică și alții de stâlpul acela căzut, sigur o să facă ei ceva” – și, dintr-una într-alta, nu mai face nimeni nimic. Până-n ziua votului, când stâlpul proverbial e tot căzut, cetățeanul își amintește brusc de el și se gândește c-ar fi cazul să se răzbune
Image Description

22:45

VIDEO: Pagube după vânt puternic în Alba. Copaci căzuți, acoperișuri avariate. Intervenții ISU, în mai multe localități

Pompierii din Alba Iulia au intervenit, luni seara, în mai multe locații din municipiu, după ce vântul puternic a făcut pagube. În cartierul Ampoi, a un copac a căzut pe carosabil. Pe strada Arnsberg din cartierul Cetate, au fost semnalate țigle desprinse de pe acoperișul unui bloc. Tot pe strada Anrsberg s-a intervenit pentru degajarea plăci de azbociment desprinse de pe un bloc. Pe strada Crișan a fost semnalat un
Image Description

21:47

Bazin de înot la Câmpeni. Consiliul Județean Alba preia terenul pentru realizarea investiției

Bazin de înot la Câmpeni. Consiliul Județean Alba preia terenul identificat în orașul din Apuseni, pentru realizarea investiției. Proiectul a fost anunțat încă din aprilie, de autoritățile locale. Inițiativa presupune construirea unui bazin de înot acoperit. În ședința CJ Alba din 7 iulie s-a aprobat încuviințarea cererii adresate Consiliului local al Orașului Câmpeni, pentru transmiterea bunului imobil – teren, înscris în CF nr. 77404 Câmpeni, în suprafaţă de 2250 mp.
Image Description

21:35

Mamele care sunt în concediu de creștere a copilului vor plăti CASS, în aceleași condiții ca pensionarii. Precizările premierului

Mamele care sunt în concediu de creștere a copilului vor plăti CASS ca și pensionarii, a explicat, luni seara, premierul Ilie Bolojan. „Și mămicile, în perioada în care au un copil mic, au nevoie de servicii medicale importante”, spune Bolojan, potrivit Mediafax. Întrebat, luni seara, la Antena 1, de ce s-a ajuns la anularea asigurării de sănătate la mămicile în perioada de creștere a copilului, Ilie Bolojan a spus că
Image Description

20:21

FOTO: Copac rupt din cauza vântului puternic, în parcul municipal din Aiud

Un copac s-a prăbușit, din cauza vântului puternic, în parcul municipal din Aiud. Primăria atenționează locuitorii să limiteze deplasarea și plimbările în zonă, luni seara. ”Un polițist local se află în zonă, pentru a dirija circulația și a supraveghea intrările/ieșirile din parc”, precizează reprezentanții primăriei.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
alba WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul alba
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete