Scandal uriaș într-o asociație din Cluj! Locatarii acuză administratorul că a încasat banii, dar nu a plătit utilitățile: „Vom face plângere la poliție”
Locatarii unei asociații de proprietari de pe strada Răsăritului acuză firma de administrare că a încasat banii de cheltuieli, dar nu a plătit mai departe datoriile către furnizori. Unul dintre locatari a contactat redacția Știri de Cluj pentru a semnala problema gravă cu care aceștia se confruntă. Locatarii au primit în 6 august 2025 o somație în valoare de 43.623,03 lei pentru serviciile de încălzire și apă caldă pentru perioada 31.12.2024-31.05.2025. „Eu am un apartament care e dat în chirie. Avem o firmă care a administrat casa scării, respectiv asociația de proprietari. Noi plătim în fiecare lună online, direct în contul societății. Din acești bani, asociația ar trebui să achite termoficarea, curentul, gazul, femeia de serviciu și toate cheltuielile necesare întreținerii blocului. Problema e că administratorul firmei a început să nu mai plătească furnizorii.”, a declarat clujeanul. Potrivit clujeanului, datoriile scării lor ar fi ajuns la 70.000 de lei. Per apartament ar veni undeva la 2.000 de lei. „Eu am platit 1.700 de lei. Din ianuarie până în august. Mă gândesc la faptul că în garsonierele din bloc sunt mulți oameni cu venituri mici, care nu își permit șă plătească asemenea sume.”, spune bărbatul. El mai afirmă că administratorul încasează în continuare bani de la locatari, dar furnizorii tot nu sunt plătiți. „Dacă merg azi la el și îi mai dau bani, mi-i ia fără probleme, dar ideea este să plătească mai departe utilitățile cu ei.”, spune acesta. Recent, șeful de scară ar fi contactat o altă firmă de administrare, care le-ar fi explicat locatarilor gravitatea situației. „Așa am aflat că din decembrie nu s-a mai plătit termoficarea. La iarnă riscăm să nu avem căldură. Dacă știam mai devreme, făceam o ședință și puneam problema schimbării firmei de administrare.”, a spus clujeanul pentru Știri de Cluj. Bărbatul crede că nu este un caz izolat și estimează că ar putea fi vorba de mult mai multe asociații de locatari aflate în aceeași situație. „Oamenii sunt creduli, nimeni nu face reclamație la poliție. Eu săptămâna viitoare voi merge să depun plângere”, spune acesta. Pe scara blocului, locatarii au găsit o somație cu o restanță de 43.623,03 lei pentru serviciile de încălzire și apă caldă. „Asta e doar pentru blocul nostru”, mai spune clujeanul pentru Știri de Cluj. Știri de Cluj a încercat să ia legătura și cu firma de administrare, dar la niciunul din cele două numere de telefon nu răspunde nimeni. Ulterior i-a fost transmis și mesaj pe whatsApp, în vederea obținerii unui punct de vedere. În cazul în care vom primi un răspuns îl vom publica.
Rezultate finale ADMITERE colegiu militar 2025. Ministerul Educației a publicat rezultatele finale ale admiterii la Colegiul Militar din Alba Iulia și la celelalte colegii militare din țară. Sunt disponibile și locuri libere pentru transfer, în cazul elevilor admiși la alte licee, care doresc să-și continue studiile la colegiile militare. La Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia au fost admiși … de candidați, băieți și fete. AICI, rezultate finale
.
Evaluare Națională 2025: Ministerul Educației a publicat luni, 23 iunie, subiectele și baremele pentru proba de Limba și literatura română. Absolvenții clasei a VIII-a au susținut, luni, prima probă scrisă, cea la limba și literatura română. Peste 159.000 de elevi din țară susțin examenul. În Alba, dintre cei 2.475 de elevi înscriși, 77 au absentat la proba de Română, potrivit datelor transmise pentru alba24.ro de către inspector școlar general adjunct
.
prognoza meteo până pe 21 iulie: temperaturi mai ridicate decât de obicei în România
Potrivit meteorologilor, vremea în următoarele săptămâni va fi mai caldă decât nivelul normal pentru această perioadă. Temperaturile maxime vor varia între 30 și 35 de grade Celsius, iar cele mai ridicate valori vor fi în vest și sud, între 24 și 27 iunie, când se vor înregistra temperaturi de până la 36 de grade.
Conform sursei alba24.ro, în
.
În această săptămână, elevii de clasa a IV-a participă la testările de evaluare națională. Prima probă este programată pentru marți, 20 mai, începând cu ora 9.00. Conform alba24.ro, elevii vor avea 60 de minute la dispoziție pentru a rezolva cerințele examenului.
O noutate importantă pentru acest an este faptul că lucrările vor fi notate cu punctaje, pentru a facilita o mai bună înțelegere a nivelului de competență al elevilor. Este important
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.