Video 20 de ani de la explozia de la Mihăilești, soldată cu 18 morți. "Parcă un meteorit lovise pământul, un crater cât un bloc"
Inapoi

Video 20 de ani de la explozia de la Mihăilești, soldată cu 18 morți. "Parcă un meteorit lovise pământul, un crater cât un bloc"

Postat pe 24 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Nationale
La monumentul funerar din localitatea Mihăileşti au fost comemorate victimele exploziei produse pe drumul naţional DN 2 (E85) în urmă cu 20 de ani, în urma căreia s-au înregistrat 18 morţi, între care şapte pompieri şi doi jurnalişti şi 13 răniţi, scrie Agerpres. În dimineaţa zilei de 24 mai 2004, în jurul orei 4,50, un camion încărcat cu 20 de tone de azotat de amoniu a părăsit partea carosabilă şi a derapat într-un şanţ. La scurt timp, camionul a fost cuprins de flăcări, la faţa locului fiind dislocate echipaje de pompieri pentru lichidarea incendiului. Ulterior s-a produs o explozie puternică, deflagraţia formând pe şosea un crater uriaş. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media Autorităţile au comemorat la Monumentul dedicat eroilor căzuţi la Mihăileşti victimele tragicului accident, între care şapte pompieri şi doi jurnalişti: maior post mortem Mihalache Doru, de 33 de ani; sublocotenent post mortem Necula Romeo 35 de ani; sublocotenent post mortem Manta Valentin Cezar 21 de ani; sublocotenent post mortem Jianu Nicolae 25 de ani; sublocotenent post mortem Stan Silviu 23 de ani; sublocotenent post mortem Medeleanu Georgian 21 de ani; sublocotenent post mortem Oprea Florentin Valentin 21 de ani; jurnalist Elena Popescu 26 de ani; jurnalist Ionuţ Barbu 25 de ani; Alin Magearu, 37 de ani, Buzău; Camelia Simion, 50 de ani, Râmnicu Sărat; Daniel Pelmuş, 37 de ani, Mihăileşti; Emil Şerbu, Valea Râmnicului; Ion Tudose, 34 de ani, Mihăileşti; Marian Ailincăi, 26 de ani; Rica Ionescu, 34 de ani, Mihăileşti; Valentin Magearu, 23 de ani, Buzău; Roman Marcu Florin, şoferul TIR-ului, 36 de ani, Craiova. "La ora 4,57 în dimineaţa zilei de 24 mai 2024, Dispeceratul Grupului de pompieri Buzău se primeşte un apel telefonic prin care se anunţă că la intrarea în localitatea Mihăileşti, pe DN2(E85) s-a răsturnat un autotren care circula pe direcţia Urziceni-Buzău şi că o roată este în mijlocului drumului şi a luat foc...Domnul căpitan Mihalache Doru Mihai, în calitate de comandant al gărzii de intervenţie, efectuează recunoaşterea. Raportează la Dispecerat următoarele date: 'Am ajuns. Este vorba despre un incendiu, ard două cauciucuri la puntea dublă, acum realizăm dispozitivul de intervenţie. Trimit o maşină la bază'. Atât apucă să spună pentru că în acel moment se aude o explozie puternică în receptorul telefonului din Dispecerat. Pământul se cutremură, unda seismică se resimte la Hârşova-Constanţa. La ora 5,47,33 explozia rade tot ce este în apropiere... În aer s-a ridicat o ciupercă imensă de fum ca după o explozie nucleară, la zeci de metri. Parcă un meteorit lovise pământul, un crater cât un bloc masiv s-a format. Craterul a avut o rază de 40 metri şi o adâncime de 12,5 metri. Din camionul încărcat cu azotat de amoniu nu a mai rămas nimic, fiarele contorsionate au fost aruncate la 300 de metri depărtare. O piesă de câteva zeci de kilograme a fost aruncată la 1,5 kilometri depărtare, a spart acoperişul unei case şi s-a înfipt în sufrageria unui localnic", a povestit specialistul din cadrul Compartimentului Management Stări Excepţionale al ISU, col. Ionuţ Măcelaru. Printre răniţi s-a numărat şi Marian Simi Ilie, pompier supravieţuitor care şi-a pierdut un picior în urma exploziei, "Când am ajuns aici am apucat doar să cobor pe scara maşinii, şoferul rămânând la volan şi ceilalţi colegi coborând au murit. Pe mine m-a protejat uşa maşinii şi 9.000 litri de apă. Nu ştiu cum am ajuns de pe partea dreaptă, pe partea stângă. Îmi aduc aminte cum curgea foarte mult sânge, nu ştiam ce se întâmplase, că nu mai am un picior. Am fost conştient când a venit Ambulanţa şi m-a luat. Am intrat în comă trei zile. Durerea este foarte mare şi acum, eu am şi traume fizice, alea psihice nu mai zicem", a spus Marian Simi Ilie. Vinovaţi de producerea dezastrului de la Mihăileşti au fost găsiţi cei trei reprezentanţi ai firmelor care au asigurat transportul şi livrarea azotatului de amoniu. Aceştia au fost condamnaţi la câte patru ani de închisoare, cu executare, fiecare, şi la plata unor despăgubiri.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din alba

-
-

01:41

VIDEO Accident grav în Alba Iulia: o persoană încarcerată după coliziunea a două autoturisme

Un accident rutier grav s-a produs în Alba Iulia, în noaptea de duminică spre luni. Detașamentul de Pompieri Alba Iulia a intervenit de urgență. Accidentul s-a produs pe strada Gheorghe Pop de Băsești din municipiul Alba Iulia. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, un VW Golf și un Hyundai. Una dintre persoane a rămas încarcerată în urma impactului, au precizat pompierii. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații
Image Description

21:02

Rezultate finale Bacalaureat 2025: absolvenții de liceu află notele după contestații, luni, 30 iunie

Rezultate finale Bacalaureat 2025: absolvenții de liceu află notele după contestații, luni, 30 iunie, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației. În Alba, au fost depuse 722 de contestații, majoritatea la Română (309). Un număr de 540 de candidați au cerut să-și vadă lucrările corectate. La rezolvarea contestațiilor, după corectarea de către cei doi profesori evaluatori, se calculează nota finală ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire. Dacă diferența între
Image Description

20:35

FOTO: Performanță notabilă pentru atletul Ovidiu Hulea din Alba. Locul I la proba de sărituri, în Campionatul Masters al Serbiei

Atletul Ovidiu Hulea din Alba a reușit o nouă performanță notabilă, de data aceasta la Campionatul Național de Atletism Masters al Serbiei. ”Cu 31 de grade resimțite, la ora 12.20, ora probei de sărituri, am reușit un 4,89 cu care am câștigat locul I la categoria vârstă (60 de ani – n.r.) și cea mai bună săritură la open, din puținii concurenți care au luat startul la această probă. Un
Image Description

20:04

VIDEO: Un nou eveniment ”Masa care unește” la Alba Iulia. Invitați, seniori ai orașului și copii din centrele sociale

Un nou eveniment ce precede proiectul prin care la Alba Iulia va fi organizată ”cea mai mare masă din lume” s-a desfășurat duminică, 29 iunie, la Alba Iulia. Este vorba despre un nou eveniment din seria ”Masa care unește”, care a avut loc în șanțurile Cetății Alba Caroliona, pe Latura de Vest. Reamintim că la ediția specială din 30 mai a evenimentului a fost prezentă Andreea Esca Duminică, a fost
Image Description

19:38

Cât este pensia medie în România. Numărul pensionarilor a crescut

Cât este pensia medie în România. Numărul pensionarilor a crescut, în luna mai, față de perioada precentă, potrivit celor mai recente date ale Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP). În luna mai erau 4.689.449 de pensionari, cu 2.970 mai mulți comparativ cu luna luna precedentă. Pensia medie a fost de 2.763 de lei. Vezi și Când intră pensiile pe card în iulie 2025 și perioada de livrare prin poștă. Detalii
Image Description

Recente din Romania

-
-

04:13

- Iasi - Reducerea burselor școlare: elevii ieșeni anunță proteste pentru mâine. Poziția Consiliului Județean al Elevilor Iași

Un comunicat al Consiliului Național al Elevilor Iași anunță pentru 1 iulie un protest al școlarilor, care va începe la ora 10 în Piața Unirii. Liderii acestui for spun că „NU elevii trebuie să fie cei care plătesc deficitul bugetar al țării”. Tort aici, elevii cheamă colegii la protest: „Vino pe 1 Iule, ora 10:00, în Piața Unirii – să ne facem vocea auzită!”. Organizatorii anunță că greva este organizată
Image Description

04:02

- Dolj - Polițiști, jandarmi și pompieri, în linia întâi la IntenCity. Mesajul primarului Lia Olguța Vasilescu

Lia Olguța Vasilescu mulțumește tuturor forțelor de ordine implicate. Polițiști, jandarmi și pompieri au fost la datorie în fiecare zi a festivalului, asigurând desfășurarea fără incidente majore a unuia dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din țară. „Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la menținerea ordinii și siguranței la IntenCity. Le mulțumim pentru tot ceea ce fac, în general, pentru toate evenimentele noastre. De exemplu, după Târgul de Crăciun,
Image Description

03:59

- Iasi - OMS: Aproape 2 milioane de decese evitabile cauzate de boli cronice în Europa în fiecare an

Aproape 2 milioane de decese din cauza bolilor cronice pot fi evitate în fiecare an printr-o mai bună prevenţie sau tratament, a indicat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), decese care generează pierderi de aproape 440 de miliarde de euro, notează news.ro. Bolile netransmisibile rămân principala cauză de deces şi dizabilitate la nivel global, inclusiv în Regiunea Europeană a OMS, unde, 1 din 5 bărbaţi şi 1 din 10 femei mor
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
alba WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul alba
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete