Un nou produs tradițional românesc primește recunoaștere europeană
Update cu 11 luni în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Elena Dumitrescu

Un nou produs tradițional românesc primește recunoaștere europeană
Un alt produs tradițional românesc primește recunoaștere și protecție la nivel european. Comisia Europeană a aprobat marți înscrierea produsului "sardeluța marinată" în registrul Specialităților Tradiționale Garantate (STG), conform anunțului oficial al instituției.
Sardeluța marinată este obținută prin marinarea sprotului, folosind ingrediente precum sare neiodată, oțet de vin, vin alb, zahăr, ulei de floarea-soarelui, praf de boia dulce, ardei iute, boabe de piper negru, foi de dafin și semințe de coriandru. Denumirea specifică produsului reflectă materia primă - sprotul decapitat și eviscerat - și metoda de preparare, adică marinarea.
La nivel european, România are recunoscute și protejate 13 produse. Dintre acestea, 11 beneficiază de Indicație Geografică Protejată, unul de Denumire de Origine Protejată - Telemea de Ibănești - și un produs de Specialitate Tradițională Garantată - Salata tradițională cu icre de crap.
Printre celelalte produse românești propuse pentru înregistrare la nivel european se numără Telemea de Vaideeni, Brânza de burduf de Bran, Gem de rubarbă, Brânza de Gulianca, Vîrșli de Hunedoara, Salam de Nădlac, Usturoi de Copălău, Ceapă de Pericei, Șuncă ardelenească, Varză de Toboliu, Bere nemțeană, Cobza cu păstrăv afumat de Valea Putnei, Covrigul muscelean, Prune afumate de Sâmburești și Cârnați oltenești.
Dintr-un total de 1.760 de produse alimentare din statele membre înregistrate în sistemele de calitate europene, doar 13 sunt produse românești.