Tabără pro-palestiniană a studenților din Cluj. Studenții cer „demilitarizarea universităților” și boicotarea unor firme pro-Israel
Inapoi

Tabără pro-palestiniană a studenților din Cluj. Studenții cer „demilitarizarea universităților” și boicotarea unor firme pro-Israel

Postat pe 24 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 12 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Nationale
Studenţi de la Universitatea „Babeş-Bolyai” şi de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca au ocupat, vineri după-amiază, curtea Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială pe o perioadă nelimitată şi au amplasat o tabără, pentru a solicita celor două universităţi „responsabilitate instituţională şi dezinvestire imediată faţă de orice entitate implicată în sau care profită de pe urma genocidului în desfăşurare în Fâşia Gaza”. Studenţii au o listă de şapte revendicări adresate conducerii universităţilor, solicitând să înceteze imediat colaborarea cu mai multe companii, informează news.ro. „În după-amiaza zilei de 24 mai, un grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) şi ai Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), reuniţi sub numele de Studenţi clujeni pentru Palestina/ Cluj Students for Palestine, au ocupat curtea Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială şi au organizat o tabără pentru o perioadă nelimitată în solidaritate cu poporul palestinian. Studenţii solicită celor două universităţi, şi nu numai, responsabilitate instituţională şi dezinvestire imediată faţă de orice entitate implicată în sau care profită de pe urma genocidului în desfăşurare în Fâşia Gaza”, se arată într-un comunicat de presă transmis de organizaţie. Potrivit sursei citate, acţiunea vine ca răspuns la „lipsa de iniţiativă” până în prezent din partea universităţilor de a lua orice măsuri instituţionale la îndemână „pentru a se poziţiona de partea justiţiei şi de a contribui la prevenirea comiterii crimei de genocid în Fâşia Gaza”, în conformitate cu măsurile provizorii indicate de Curtea Internaţională pentru Justiţie (CIJ) din 26 ianuarie 2024. Toate statele şi instituţiile publice trebuie să se supună obligaţiilor lor legale şi să ia toate măsurile la îndemână în mod unilateral sau colectiv în vederea asigurării imediate şi definitive că Israelul respectă decizia Curţii şi implementează pe deplin şi fără amânare măsurile provizorii impuse de aceasta. De asemenea, prin această iniţiativă, studenţii doresc să îşi arate solidaritatea cu poporul palestinian pentru siguranţa şi dreptul de a trăi. Protestatarii arată că, în cele peste şapte luni de atacuri şi bombardamente israeliene asupra populaţiei palestiniene, nicio universitate nu a mai rămas în picioare în Fâşia Gaza, iar distrugerea şi pierderea de vieţi umane continuă şi în prezent. Numărul morţilor continuă să crească, cu aproximativ 35.000 de palestinieni raportaţi ca fiind ucişi, la care se adaugă nenumăratele victime de sub dărâmături. „Ocupăm Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială pentru că nu putem rămâne impasibili în faţa acestei situaţii şi, din poziţia noastră de studenţi, transmitem clar şi răspicat că nu vom continua să permitem universităţilor din care facem parte să nu ia măsuri şi astfel să continue să fie complice la genocid”, au arătat protestatarii. Studenţii clujeni au o listă de şapte revendicări adresate conducerii Universităţii „Babeş-Bolyai” şi Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, redate integral mai jos: 1. Demilitarizarea universităţilor. Cerem oprirea colaborărilor universitare cu industria militară. Solicităm încetarea oricărei colaborări dintre UTCN şi compania de armament Lockheed Martin, care contribuie la genocidul în desfăşurare din Fâşia Gaza. În conformitate cu hotărârile preliminare emise de către Curtea Internaţională de Justiţie de investigare a unei plauzibile crime de genocid, considerăm că orice colaborare dintre o universitate şi o companie producătoare de armament este o încălcare a legislaţiei internaţionale şi este incompatibilă cu valorile şi misiunea pe care mediul academic şi le însuşeşte şi le promovează. Revendicăm universitatea drept un spaţiu destinat cunoaşterii şi nu militarizării. 2. Boicotul genocidului şi al ocupării ilegale. Cerem oprirea colaborărilor universitare cu companii şi instituţii implicate în afaceri cu complexul militar israelian sau companii/instituţii care contribuie la susţinerea ocupărilor ilegale din Cisiordania şi Ierusalim. Solicităm:a. sistarea parteneriatelor de practică şi sposorizări dintre UTCN şi Siemens, respectiv UBB şi Siemens, companie implicată în proiectul EuroAsia Interconnector şi investitor în aşezările ilegale din Palestina ocupată.b. încetarea colaborării, pornind de la sponsorizarea a trei programe de studii în cadrul Facultăţii de Matematică şi Informatică, dintre UBB şi NTT Data, care lucrează cu armata israeliană;c. anularea parteneriatului dintre UTCN şi Alstom SA şi a acordurilor de practică dintre Facultatea de Litere din cadrul UBB şi Alstom SA, companie implicată în proiecte de expansiune a ocupărilor israeliene ilegale din Ierusalimul de Est;d. boicotul academic. Cerem întreruperea parteneriatelor cu universităţile din Israel, parte integrantă a complexului militar israelian, cu rol în susţinerea ocupării ilegale a teritoriilor palestiniene şi în violarea drepturilor omului. UBB colaborează cu universităţile israeliene prin proiecte Erasmus şi prin parteneriate interuniversitare, iar Guvernul României a semnat în 2020 un acord bilateral de cooperare cu Guvernul statului Israel privind cooperarea în domeniile educaţiei, ştiinţei, culturii, tineretului şi sporturilor.3. Transparenţă faţă de studenţi şi cetăţeni. Cerem ca universităţile să facă publice într-un mod transparent toate legăturile cu companii sau instituţii implicate în zone de conflict. Cerem ca universităţile să dezvolte un sistem de audit intern, în care să fie implicaţi şi studenţii, pentru a evalua colaborările cu entităţi care operează în zone de conflict şi care ar putea fi parte directă sau indirectă la crime de război sau crime împotriva umanităţii.4. Solidaritate cu studenţii palestinieni. Cerem ca UBB şi UTCN, dar şi universităţile, în general, să pună la dispoziţie locuri dedicate pentru studenţii palestinieni refugiaţi în România ca urmare a genocidului din Fâşia Gaza. Suntem solidari cu toţi profesorii şi studenţii palestinieni, victime ale ocupaţiei israeliene, cărora le este refuzat dreptul la educaţie. Cerem universităţilor să acţioneze în conformitate cu angajamentul lor pentru sprijinirea mediului academic internaţional şi susţinerea şi promovarea libertăţii academice şi să sprijine studenţii şi cadrele didactice refugiaţi în urma genocidului din Fâşia Gaza.5. Sancţionarea rasismului şi islamofobiei în universitate. Cerem ca UBB şi UTCN şi, în general, universităţile să includă sancţionarea şi combaterea islamofobiei în politicile lor interne privitoare la combaterea discriminării. Cerem sancţionarea cadrelor universitare care au emis declaraţii rasiste faţă de populaţia din Fâşia Gaza sau arabă, în general.6. Sistarea fondurilor europene de cercetare pentru proiecte care încalcă legislaţia internaţională. Solicităm universităţilor şi cadrelor didactice să se alăture apelului iniţiat de 500 de universitari europeni care au înaintat un apel către UE să înceteze finanţarea proiectelor de cercetare «care pot, direct sau indirect, să încalce dreptul internaţional şi drepturile omului», în special în ceea ce priveşte finanţarea substanţială pentru cercetare pe care UE o oferă instituţiilor din Israel.7. Solidaritate cu studenţii care au fost reprimaţi de universităţile europene. Cerem UBB şi UTCN şi, în general, universităţilor să chestioneze universităţile partenere care au reprimat violent protestele studenţilor (ex. Universitatea din Amsterdam, Universitatea din Viena, Leipzig şi Berlin) şi să întreprindă o anchetă internă,cu participarea şi a reprezentanţilor studenţilor, în legătură cu modul în care a fost restricţionat dreptul la liberă exprimare şi manifestare a studenţilor din aceste universităţi. Rezultatele acestei anchete vor fi apoi prezentate studenţilor, care vor decide dacă colaborarile cu aceste universităţi vor continua.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din alba

-
-

06:10

2-4 iulie: Trageri și distrugeri cu material exploziv în poligonul Micești, Alba Iulia. Atenționări pentru locuitori

În perioada 2 – 4 iulie sunt organizate sesiuni de trageri și distrugeri cu material exploziv în poligonul Micești din Alba Iulia. Locuitorii sunt atenționați să evite zona.
Image Description

05:42

Rezultate finale Bacalaureat 2025: notele și mediile după soluționarea contestațiilor, publicate astăzi

Rezultate finale Bacalaureat 2025: Notele și mediile după soluționarea contestațiilor vor fi publicate luni, 30 iunie, de Ministerul Educației. Peste 1800 de candidați din Alba au susținut examenul în acest an. Au fost depuse peste 720 de contestații. După aflarea rezultatelor finale, tinerii se pot orienta pentru admiterea la facultate sau angajare. În Alba au fost înregistrate 722 de contestații, majoritatea la Română (309). Comparativ, în 2024 erau depuse 939
Image Description

05:13

FOTO: INCENDIU la parterul unui bloc din Alba Iulia. 10 persoane au fost evacuate

Un incendiu a izbucnit în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 04:20, într-un bloc aflat pe strada Gladiolelor din Alba Iulia. Focul a izbucnit la nivelul unei bucătării. Ca urmare a incendiului, 10 persoane au fost evacuate din apartamentele învecinate. Potrivit ISU Alba, Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit pentru localizarea și stingerea unui incendiu în mun Alba Iulia, strada Gladiolelor, bloc G2, scara B, la parter.
Image Description

01:41

VIDEO Accident grav în Alba Iulia: o persoană încarcerată după coliziunea a două autoturisme

Un accident rutier grav s-a produs în Alba Iulia, în noaptea de duminică spre luni. Detașamentul de Pompieri Alba Iulia a intervenit de urgență. Accidentul s-a produs pe strada Gheorghe Pop de Băsești din municipiul Alba Iulia. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, un VW Golf și un Hyundai. Una dintre persoane a rămas încarcerată în urma impactului, au precizat pompierii. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații
Image Description

21:02

Rezultate finale Bacalaureat 2025: absolvenții de liceu află notele după contestații, luni, 30 iunie

Rezultate finale Bacalaureat 2025: absolvenții de liceu află notele după contestații, luni, 30 iunie, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației. În Alba, au fost depuse 722 de contestații, majoritatea la Română (309). Un număr de 540 de candidați au cerut să-și vadă lucrările corectate. La rezolvarea contestațiilor, după corectarea de către cei doi profesori evaluatori, se calculează nota finală ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire. Dacă diferența între
Image Description

Recente din Romania

-
-

07:09

- Externe - Analiză „O nerăbdare spirituală pentru un război în Orientul Mijlociu”. Cum au ajuns profețiile biblice să modeleze politica americană

Când majoritatea oamenilor se gândesc la viitorul conflictului dintre SUA și Iran, ei caută indicii în fotografii neclare surprinse din satelit, declarații ale analiștilor militari și postările președintelui Donald Trump de pe rețelele sociale. Însă când cercetătoarea Diana Butler Bass analizează ce s-ar putea întâmpla în continuare, gândurile ei se îndreaptă către un alt grup despre care spune că se gândește acum mai mult la profeții decât la politică, scrie
Image Description

07:07

- Brasov - Rezultatele finale la Bacalaureat 2025 vor fi publicate astăzi

Rezultatele finale la Bacalaureat 2025, din prima sesiune, vor fi afișate astăzi, 30 iunie, conform calendarului oficial stabilit de Ministerul Educației. Rezultatele finale la Bacalaureat 2025 vor fi publicate pe bacalaureat.edu.ro, până la ora 12.00. Pentru prima dată, candidații au avut acces la vizualizarea lucrărilor înainte de a depune contestații. Nota finală obținută în urma reevaluării este definitivă și nu mai poate fi modificată ulterior, scrie Edupedu.ro. Condițiile pe care
Image Description

06:57

- Brasov - Restricții de circulație pe DN10 Buzău-Brașov

Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău, pe DN10 Buzău-Brașov, vor avea loc lucrări de rănguire a versantului, ce impun restricții de circulație. Circulația pe DN10 Buzău-Brașov, în zona Viaductului Stânca Teherău, va fi suspendată începând de luni, 30 iunie, în reprize de maximum 30-60 de minute. Măsura este necesară pentru efectuarea lucrărilor de consolidare a tronsonului, afectat frecvent de căderi de stânci. „Atenție, șoferi! Circulația pe DN
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
alba WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul alba
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete