Problemele continuă la podul peste Dunăre de la Brăila
Update cu 1 an în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Maria Simionescu

Problemele continuă la podul peste Dunăre de la Brăila
Complicațiile legate de podul peste Dunăre de la Brăila par să nu se mai sfârșească. Recent, constructorul a închis din nou prima bandă de circulație, deoarece asfaltul s-a deformat din cauza căldurii și a traficului greu cauzat de camioanele de mare tonaj. Cu toate acestea, situația s-a agravat, având în vedere că deteriorările s-au extins și la banda a doua, unde fusese deviat întreg traficul. Acum, constructorul trebuie să refacă complet întregul tronson afectat.
Șoferii care tranzitează frecvent podul s-au obișnuit deja cu aceste probleme și circulă pe o singură bandă. Un șofer a declarat: "Suntem în România. Tonajul, greutatea, calitatea asfaltului lasă de dorit. Pretenții sunt, dar calitate foarte slabă." Alt șofer a adăugat: "Greutatea mașinilor mari. Ele trebuie cântărite aici, dincolo așteptate cu sancțiune. În rest, altceva n-ai ce să-i faci, pentru că dacă nu pui restricții de tonaj cât este prevăzut în greutatea podului, așa o să se întâmple tot timpul."
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că nu va face recepția lucrărilor până nu vor fi finalizate reparațiile. Alin Șerbănescu, reprezentantul CNAIR, a precizat: "Este o nouă sesiune de reparații punctuale. Aceasta nu este soluția definitivă, pe care antreprenorul italian încă nu ne-a prezentat-o. Acel pod este făcut și pentru trafic greu. Tocmai de aceea proiectul are două benzi dedicate traficului greu. Ca atare, acest pretext al traficului greu care strică asfaltul pe pod este unul fals."
De-a lungul timpului, construcția podului a întâmpinat multiple probleme. O dată la câteva luni apar defecțiuni precum deformarea asfaltului, desprinderea șuruburilor din parapet sau infiltrarea apei la piloni. Podul peste Dunăre de la Brăila a reprezentat o investiție de jumătate de miliard de euro, bani proveniți din fonduri europene.