Primarul Nicușor Dan îndeamnă bucureștenii să voteze la referendum
Update cu 8 luni în urmă
Timp de citire: 5 minute
Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Primarul Nicușor Dan îndeamnă bucureștenii să voteze la referendum
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a lansat un apel către bucureșteni să participe la referendum și să voteze „DA” la cele trei întrebări propuse. El a subliniat importanța acestui referendum pentru desfășurarea celui de-al doilea său mandat de primar.
În cadrul unei conferințe de presă, Nicușor Dan a prezentat detalii despre organizarea referendumului care va avea loc duminică, concomitent cu alegerile prezidențiale. „Bucureștenii vor vota în aceleași secții ca la alegerile prezidențiale, în intervalul orar 7:00 - 21:00, folosind aceeași ștampilă, însă pe buletine de vot separate. Aceștia vor primi un buletin pentru alegerile prezidențiale și trei pentru întrebările de la referendum”, a explicat primarul.
El a adăugat că la referendum pot vota cetățenii români cu domiciliul sau reședința în București și că alegătorii vor vota la secțiile arondate, cu anumite excepții. „Membrii birourilor electorale și persoanele implicate în procesul electoral vor vota pe lista suplimentară din locul de desfășurare a activității, iar alegătorii cu mobilitate redusă vor putea vota la cea mai apropiată secție”, a mai spus Nicușor Dan.
Pentru cei care doresc o urnă specială pentru vot, primarul a precizat că este necesară depunerea a două cereri separate, una pentru fiecare tip de alegeri. El a menționat că votul la referendum implică obligativitatea de a alege toate cele trei buletine referitoare la întrebările adresate cetățenilor.
„Alegătorii pot opta să participe și la alegerile prezidențiale, și la referendum, sau doar la unul dintre acestea. Există două liste electorale diferite: una pentru alegerile prezidențiale și alta pentru referendum”, a adăugat Dan, subliniind că, dacă un alegător greșește și introduce buletinul în urna greșită, votul va fi considerat valabil.
Primarul a menționat că, pentru validarea referendumului, este necesar ca peste 30% din persoanele cu drept de vot din București să participe, adică aproximativ 540.000 de alegători, iar buletinele valide exprimate să reprezinte cel puțin 25% din numărul total de alegători, deci 450.000 de buletine.
Nicușor Dan a subliniat importanța referendumului pentru distribuirea fondurilor între Primăria Generală și primăriile de sector, afirmând că actuala situație este una inechitabilă și că nu s-au realizat suficiente investiții în transport public și alte infrastructuri în București.
Întrebările de la referendum includ aspecte legate de autorizarea construcțiilor și tratamentul consumului de droguri în rândul tinerilor. Primarul a explicat că, având competența de a emite autorizații de construire, se dorește stoparea dezvoltării haotice din oraș. De asemenea, ultima întrebare vizează crearea unei instituții subordonate Primăriei pentru a aborda problemele drogurilor la tineri.
Nicușor Dan a încurajat bucureștenii să participe activ la acest referendum, subliniind că votul lor va influența direcția în care se va desfășura mandatul său.