Președintele României s-a întâlnit cu sportivii care concurează la Jocurile Olimpice de la Paris
Update cu 11 luni în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Maria Popescu

Președintele României s-a întâlnit cu sportivii care concurează la Jocurile Olimpice de la Paris
Recent, președintele României a avut o întâlnire cu o parte dintre sportivii români care participă la Jocurile Olimpice de la Paris. Printre sportivii care s-au fotografiat alături de șeful statului se numără Irina Begu, Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu.
Klaus Iohannis a făcut o postare pe rețeaua de socializare X, în care a menționat: "Alături de o parte dintre sportivii români care au intrat astăzi în competiția pentru medaliile olimpice: tenis, unde a jucat Irina Begu, și tenis de masă, unde Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu au obținut o victorie foarte frumoasă."
Pe pagina sa oficială de Instagram, președintele a publicat mai multe fotografii, exprimiându-și sprijinul pentru sportivi. "Felicitări sportivilor noștri care astăzi s-au calificat în următoarele etape ale Jocurilor Olimpice și mult succes în continuare tuturor! Hai, team Romania", a scris Iohannis.
În ceea ce privește performanțele sportivilor, Jaqueline Cristian, ocupanta locului 61 WTA, s-a calificat în turul doi al probei de simplu feminin, trecând de jucătoarea franceză Caroline Garcia, numărul 25 mondial, și cap de serie 17. De asemenea, perechea formată din Ovidiu Ionescu și Bernadette Szocs a avansat în sferturile de finală ale probei de dublu mixt la turneul olimpic de tenis de masă.