Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, sunt reînhumate în noua catedrală de la Curtea de Argeş
Inapoi

Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, sunt reînhumate în noua catedrală de la Curtea de Argeş

Postat pe 29 Mar 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Nationale
Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate vineri în noua catedrală arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeş, transmite Agerpres. Casa Regală a anunţat, într-un comunicat, că arhiepiscopul Calinic al Argeşului şi Muscelului, cu binecuvântarea patriarhului Daniel, va oficia slujba de reînhumare cu începere de la ora 12:00. Mormântul principelui regent Nicolae va fi lângă cel al fratelui său mai mare, regele Carol al II-lea, în pridvorul noii Catedrale. La ceremonia militară şi religioasă, Custodele Coroanei va fi reprezentat de principele Radu. Vor lua parte reprezentanţi ai Guvernului, ai Armatei, ai societăţii civile, precum şi membri ai Casei Majestăţii Sale. Sursa citată reaminteşte că Guvernul a aprobat la începutul acestui an, în urma demersurilor Casei Majestăţii Sale, aducerea în ţară a rămăşiţelor pământeşti ale celui de-al doilea fiu al regelui Ferdinand Întregitorul şi al reginei Maria, dar şi ale soţiei sale, Ioana Doletti. Principele Nicolae al României s-a născut la Castelul Pelişor din Sinaia, la 3 august 1903, fiu al principelui moştenitor Ferdinand şi al principesei moştenitoare Maria. Principele Nicolae a fost botezat de către Împăratul Rusiei, Nicolae al II-lea. Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Casei Regale, mama sa, viitoarea regină Maria, îl descria astfel în copilărie: „Era cât se poate de nostim şi de neascultător, parcă ar fi avut argint viu în vine, nu putea să se astâmpere nici o clipă, era totdeauna şi mereu în mişcare. Cu toate că nu era nici cuminte, nici supus, avea un fel al lui prin care făcea pe toţi să-i împlinească voia. Oriunde se ducea Nicky, se ducea să poruncească şi să dea ordine, nu doar că era stăpânitor şi agresiv, dar pentru că era mucalit. Nostimada lui era plină de voie bună, irezistibilă şi făcea să râdă şi pe cei mai posaci (...) Unchiul (Regele Carol I; n.n) îl iubea şi-l lua cu el în lungi plimbări (...) Nicky ajunsese distracţia Regelui, care aproape nu mai putea fi o zi fără el şi avea un zâmbet de o bunăvoinţă specială pe care îl păstra numai pentru acest copil vioi ca o flacără care îi furase de-a binelea inima. (...) De fapt lui Nicky nu i se putea nimeni împotrivi. Era un băieţel frumos, deşi avea nasul cam prea lung pentru un copil. Ochii erau de un albastru intens cu o privire impunătoare, uneori aproape fioroasă”. A fost un tânăr impetuos, plin de viaţă, pasionat de maşini şi de viteză. Începând de la vârsta de 16 ani (1919) el a studiat la Colegiul Eton, în Anglia, şi l-a avut drept tutore pe Henri Peter Hansell, care se ocupase şi de educaţia Principelui de Wales (viitorul Rege Edward al VIII-lea). A făcut, de asemenea, începând din anul 1923, un stagiu militar în Marina Regală Britanică, devenind ofiţer. A rămas în Marea Britanie până în anul 1926. A depus jurământul ca prim-regent al României pe 20 iulie 1927, la vârsta de 23 de ani. A fost regent până la 8 iunie 1930, când tronul a fost preluat de fratele său, regele Carol al II-lea. Ulterior, a primit funcţii onorifice, precum acelea de inspector general al armatei şi de preşedinte al Consiliului Superior al Aeronauticii. S-a căsătorit, la 28 octombrie 1931, cu Ioana Dumitrescu-Doletti. Căsătoria nu a fost însă recunoscută de Carol al II-lea, care a hotărât să-l trimită pe fratele său în două călătorii succesive, în Europa şi Statele Unite. Relaţiile dintre fraţi au devenit tot mai tensionate, Nicolae neacceptând să îi fie anulată căsătoria. La 9 aprilie 1937, Carol al II-lea l-a exclus din Familia Regală, i-a suprimat titlurile şi drepturile dinastice şi l-a autorizat să poarte numele de Nicolae Brana, relatează Casa Regală. Principele Nicolae a părăsit România, plecând în Spania, apoi în Elveţia. După instaurarea regimului comunist în România, a sprijinit organizaţiile exilului românesc, printre care Institutul Român de la Freiburg (şi biblioteca), revistele Libertatea Românească şi Fapta, tipărite la Madrid, şi Editura Factum. A înfiinţat, la Paris, Centrul Român de Cercetări, iar în 1954 Uniunea Asociaţiilor Române din Germania. După moartea soţiei sale, în 1963, s-a căsătorit a doua oară, în 1967, cu Thereza Figueira de Mello, originară din Venezuela. Principele Nicolae s-a întâlnit în exil cu Regele Mihai şi Regina Ana o singură dată, în Elveţia. A murit la Madrid, la 9 iulie 1978, în vârstă de 74 de ani, şi a fost înmormântat la Lausanne, alături de prima soţie.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din alba

-
-

18:19

VREMEA în Alba, în săptămâna 23-29 iunie: Caniculă și furtuni. Cât de mult cresc temperaturile. Prognoza pe zile, în localități

Vremea în Alba, în săptămâna 23-29 iunie: Temperaturile cresc săptămâna viitoare în județ. Vor ajunge, treptat, la 35-36 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat. Spre finalul intervalului sunt anunțate furtuni și ploi. Maximele variază de la 32-33 de grade la începutul săptămânii, la 34-36 de grade, în a doua parte. În weekend, este posibil să se mai răcorească. Vor fi ploi și furtuni din 27 iunie. La munte, maximele
Image Description

17:42

Trageri și distrugeri cu exploziv material real, în poligonul Micești. Programul anunțat de armată. Accesul interzis în zonă

În poligonul Micești, pe parcursul săptămânii viitoare vor avea loc trageri și distrugeri cu material real, au anunțat reprezentanții armatei.
Image Description

17:05

ACCIDENT GRAV în comuna Râmeț: Un bărbat a căzut cu un ATV într-o prăpastie. În ce stare s-ar afla

Un accident rutier a avut loc duminică, 22 iunie, în jurul orei 16.40, pe raza localității Râmeț, zona Valea Mănăstirii. Pompierii din Aiud alături de salvatorii montani de la Salvamont Alba au fost solicitați să intervină de urgență pentru salrea persoane care ar fi căzut într-o râpă, în urma unui accident cu un ATV. Din primele informații este posibil ca persoana accidentată să fie în stare de inconștientă. La fața
Image Description

14:52

Evaluare Națională 2025: Ghid complet și modele de subiecte la Limba Română. Reguli esențiale la examenul care începe în 23 iunie

Evaluarea Națională 2025 pentru absolvenții clasei a VIII-a începe luni, 23 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Pentru a evita emoțiile și incidentele neplăcute, Ministerul Educației a publicat un set detaliat de reguli valabile din momentul plecării de acasă până la ieșirea din centrul de examen. Mai jos găsești toate informațiile utile: programul probelor, ce ai voie și ce este interzis în sala de examen, plus linkuri
Image Description

14:33

Mai multe cămine studențești din Alba Iulia se închid în vacanță. Doar unul mai rămâne deschis: Cât va costa cazarea lunară

Vacanța vine și în rândul studenților, iar din acest motiv, mai multe cămine studențești din Alba Iulia se închid pe perioada vacanței. Doar unul va rămâne deschis. Decizia de închidere a fost luată de Senatul Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în ședința din data de 28 mai. Mare parte dintre cămine se vor închide din data de 1 iulie 2025. Mai exact, se vor închide căminele unu, trei
Image Description

Recente din Romania

-
-

19:18

- Dambovita - Planul Roșu de Intervenție după ce un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2

Potrivit ISU Călărași, spre locul evenimentului au fost alocate 7 autospeciale SMURD, o autospeciala pentru transport personal și victime multiple și 5 ambulanțe aparținând serviciului județean de ambulanță. În sprijinul salvatorilor călărășeni au fost alocate o unitate de terapie intensivă mobilă, două ambulanțe SMURD și o autopeciala pentru transport personal și victime multiple de la ISUBIF. Totodata, la locul intervenției vor fi trimise și două elicoptere SMURD. La momentul transmiterii
Image Description

19:08

- Botosani - FOTO & VIDEO Protest, astăzi, la Botoșani. Zeci de persoane nemulțumite de măsurile Guvernului

Un protest la care participă zeci de persoane are loc duminică seară, în fața Instituției Prefectului. Oamenii sunt nemulțumiți față de măsurile față de reducerea deficitului bugetar ale Guvernului. Protestul a fost autorizat în numele mai multor persoane în fizice, dar în spate s-ar afla Alianța pentru Unirea Românilor. De altfel, liderul AUR, George Simion, a îndemnat la protest zilele trecute. Manifestațiile au loc la nivel național. Urmareste-ne pe Google
Image Description

19:07

- Dambovita - IPS PĂRINTE MITROPOLIT NIFON A TRANSMIS UN MESAJ DE BINECUVÂNTARE DOMNULUI NICOLAE VINTILĂ, DIN LOCALITATEA PICIOR DE MUNTE, LA ÎMPLINIREA VÂRSTEI DE 100 ANI

La împlinirea vârstei de 100 de ani, domnul Nicolae Vintilă, enoriaș al Parohiei Picior de Munte I, din Protoieria Găești, a primit un mesaj de binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, precum și un sprijin financiar. Acestea i-au fost oferite prin intermediul preoților parohiei: Romeo Petcu și Marian Păunescu, precum și al Pr. Dina Dănuț, de la Parohia Picior de Munte II, care au transmis și mesajul
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
alba WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul alba
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete