Numărul cazurilor de rujeolă continuă să crească în Europa. România, locul I la numărul de decese
Inapoi

Numărul cazurilor de rujeolă continuă să crească în Europa. România, locul I la numărul de decese

Postat pe 28 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Nationale
UNICEF anunţă că numărul cazurilor de rujeolă din întreaga Europă continuă să crească „vertiginos”, cazurile înregistrate în primele trei luni ale acestui an aproape egalând numărul total al îmbolnăvirilor raportate pe tot parcursul anului trecut. România ocupă locul I la numărul de decese din cauza rujeolei. În primele trei luni ale anului au fost raportate oficial 56.634 de cazuri de rujeolă şi patru decese în 45 din cele 53 de ţări din regiunea europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, potrivit unui comunicat transmis marţi de UNICEF, preluat de Agerpres. Pe parcursul întregului an 2023, au fost raportate 61.070 de cazuri de rujeolă şi 13 decese în 41 de ţări. Conform datelor OMS, în anul 2023, în România au fost înregistrate 3.497 de cazuri de rujeolă şi trei decese cauzate de această boală, reprezentând un sfert din decesele înregistrate în regiune. În perioada ianuarie - martie 2024 s-au înregistrat 1.359 de cazuri şi două decese, jumătate din decesele provocate de rujeolă în Europa. „Rujeola are un efect devastator asupra sănătăţii copiilor, copiii mici fiind cei mai expuşi riscului de complicaţii grave. Ratele ridicate de spitalizare şi slăbirea de lungă durată a sistemului imunitar al copiilor îi fac pe aceştia mai vulnerabili la alte boli infecţioase. Mai mult de jumătate dintre cei care au contractat rujeola în Regiunea Europeană a OMS în 2023 au fost spitalizaţi, ceea ce ilustrează consecinţele grave asupra persoanelor, familiilor şi sistemelor de sănătate”, se mai arată în comunicatul UNICEF. Conform directorului regional al OMS pentru Europa, dr. Hans Henri P. Kluge, chiar şi un singur caz de rujeolă ar trebui să fie „un apel urgent” la acţiune. „Nimeni nu ar trebui să sufere consecinţele acestei boli devastatoare, dar uşor de prevenit. Mulţumesc fiecărei ţări care şi-a accelerat eforturile de întrerupere a transmiterii prin vaccinarea de recuperare. Îndemn toate ţările să ia măsuri imediate, chiar şi în cazul în care acoperirea generală a imunizării este ridicată, pentru a-i vaccina pe cei vulnerabili, pentru a elimina lacunele de imunitate şi, astfel, pentru a împiedica virusul să se instaleze în orice comunitate”, a precizat Hans Henri P. Kluge. Aproape jumătate din cazurile raportate în 2023 au apărut în rândul copiilor cu vârsta sub cinci ani, reflectând o creştere a numărului de copii care au pierdut vaccinările de rutină împotriva rujeolei şi a altor boli care pot fi prevenite prin vaccinare în timpul pandemiei COVID-19, „coroborată cu o recuperare lentă” a acoperirii vaccinale în 2021 şi 2022, reiese din comunicat. Dintre copiii cu vârsta sub cinci ani care au contractat rujeola în 2023, mai mult de trei sferturi nu primiseră nicio doză de vaccin împotriva rujeolei. Aproximativ 99% dintre aceşti copii nu au primit două doze de vaccin împotriva rujeolei, „care conferă protecţia necesară”. Cazurile de rujeolă sunt în creştere la nivel mondial, menţionează UNICEF. „În 2023, s-au înregistrat peste 300.000 de cazuri de rujeolă la nivel mondial, iar cifrele raportate până acum în 2024 indică faptul că totalul pentru anul respectiv va egala sau va depăşi totalul din 2023. Importul de virus între ţări şi continente are loc în mod regulat, iar focare ale acestei boli extrem de infecţioase vor apărea oriunde virusul va găsi buzunare de persoane nevaccinate sau insuficient vaccinate”, transmite sursa citată.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din alba

-
-

16:11

Curentul se scumpește considerabil de la 1 iulie. Prețurile la energia electrică vor fi stabilite din nou pe piața liberă

Curentul se scumpește considerabil de la 1 iulie. Schema de plafonare a prețurilor la energie electrică se încheie luni, după aproape patru ani și jumătate, prețurile urmând a fi stabilite din nou pe piața liberă. Potrivit ofertelor transmise clienților, curentul se scumpește de la 1 iulie. Noile prețuri ajung până în jurul valorii de 1,5 lei/kWh, ceea ce înseamnă că, în cazul celor cu consum până în 100 KWh, factura
Image Description

16:08

Peste 60% din populaţia rezidentă a României are acces la sistemul de canalizare. Situația pe regiuni

Populaţia conectată la sistemele de canalizare în anul 2024 a reprezentat 60,7% din populaţia rezidentă a României. În ceea ce privește sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare, 59,6% din populația rezidentă a României este conectată. Potrivit INS, în anul 2024, 11.578.048 de locuitori aveau locuințele conectate la sistemele de canalizare, reprezentând 60,7% din populaţia rezidentă a României, cu 127.019 persoane mai mult decât în anul 2023. În ceea
Image Description

15:45

Vremea în următoarele două săptămâni: Temperaturi de până la 39 de grade la început de iulie

Vremea în următoarele două săptămâni: Meteorologii prognozează pentru perioada 30 iunie – 13 iulie o vreme în general mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă, cu valori termice ce vor ajunge pe timpul zilei la 39 de grade, în unele zone, în timp ce manifestări de instabilitate atmosferică ar urma să se semnaleze cu preponderență atât pe 30 iunie, cât și după data de 5 iulie, Conform Administrației
Image Description

14:36

Rezultate finale Bacalaureat 2025 în Alba: peste 200 de candidați au obținut note mai mici după contestații. Câte note au crescut

Rezultate finale Bacalaureat 2025: peste 450 de candidați au obținut note mai mari după contestații. Însă alte 235 de note au fost mai mici după soluționarea contestațiilor. În total, rata de promovare a examenului a crescut de la 76,1% la 78,1%. Potrivit datelor transmise de IȘJ Alba, după contestații au mai fost obținute două note de 10 la proba Ec (proba obligatorie, Matematică/Istorie) și 6 note de 10 la proba
Image Description

14:13

Un avion care a decolat de la Sibiu spre Antalya s-a întors din drum. S-a învârtit câteva zeci de minute în zona Cugir – Orăștie

Un avion care a decolat luni dimineața de pe aeroportul din Sibiu cu destinația Antalya s-a întors din drum la câteva zeci de minute de la decolare. Zborul companiei aeriene Corendon Airlines a decolat de pe Aeroportul Internațional Sibiu luni dimineața, la ora 11:04, cu 11 minute înainte de ora programată (11:15). Acesta urma să aterizeze pe aeroportul din Antalya, în sudul Turciei, la ora 13:15. După aproximativ 8 minute
Image Description

Recente din Romania

-
-

18:20

- Suceava - Lucrările de modernizare a drumului județean 208E, pe tronsonul Uidești – Forăști – Oniceni, vor fi finalizate mai devreme FOTO

Lucrările de modernizare a drumului județean 208E, pe tronsonul Uidești – Forăști – Oniceni, vor fi finalizate cu aproape nouă luni mai devreme decât era prevăzut. Anunțul a fost făcut luni de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan. Acesta a precizat că, deși termenul contractual pentru finalizarea lucrărilor pe acest sector de aproximativ șapte kilometri este iunie 2026, constructorul estimează că întreaga lucrare va fi gata în luna septembrie a
Image Description

18:16

- Constanta - Mateuț Diaconescu, de la Palatul Copiilor Constanța, a obținut trei medalii la Campionatele Naționale de Înot de la Pitești

Tânărul înotător Mateuț Diaconescu a fost protagonistul acestor reușite, reușind să urce pe podium de trei ori: Aceste rezultate reflectă nu doar talentul sportivului, ci și munca susținută a echipei din spate, în frunte cu profesorul coordonator Octavian Țileagă, care a crezut necontenit în potențialul elevilor săi. Din păcate, începând cu data de 20 mai, Palatul Copiilor Constanța nu a mai beneficiat de agent termic pentru încălzirea bazinului, ceea ce
Image Description

18:13

- Timis - PROGRAM. Alina Eremia, Vlăduța Lupău și alți artiști cântă la Festivalul Verii în Sânnicolau Mare

Festivalul Verii 2025 este organizat de Primăria Orașului Sânnicolau Mare, în weekendul 5-6 iulie, în Teatrul de vară al Castelului Nako, începând cu ora 19. Programul este următorul: Sâmbătă, 5 iulie Duminică, 6 iulie Your email address will not be published. Required fields are marked * inca 1000 caractere ramase Name * Email * Website Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
alba WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul alba
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete