Ministrul sănătății anunță reorganizarea direcțiilor de sănătate publică
Update cu 2 săptămâni în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Cristina Preda
Ministrul sănătății anunță reorganizarea direcțiilor de sănătate publică
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a declarat vineri că se pregătește o reorganizare a Direcțiilor de Sănătate Publică, printr-o separare clară între sănătatea publică și inspecția sanitară. De asemenea, se va schimba modul de acordare a avizelor sanitare.
Ministrul a precizat că „lucrez cu echipa mea din Ministerul Sănătăţii, dar şi cu oameni din sănătatea publică, la o regândire a atribuţiilor, în primă fază, a Direcţiilor de Sănătate Publică.” El a adăugat că inspectorii sanitari nu vor mai fi subordonați directorilor executivi ai direcțiilor și a amintit că au fost depistate avize emise ilegal.
Potrivit digi24.ro, Alexadru Rogobete menționează că a fost pierdut controlul administrativ și legislativ asupra direcțiilor, motiv pentru care sunt necesare schimbări majore. Ministrul afirmă că „din punctul meu de vedere, s-a pierdut total controlul administrativ şi legislativ asupra acestor Direcţii de Sănătate Publică.”
Ministrul susține că nu este suficientă doar reorganizarea instituțiilor, ci și regândirea legislației și a modului lor de funcționare: „Da, trebuie reorganizate. Dar nu doar reorganizate, ci regândită legislaţia şi modul lor de funcţionare.”