Jaf la Muzeul Drents din Olanda: Coiful și brățările dacice furate
Update cu 5 luni în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Cristina Preda

Jaf la Muzeul Drents din Olanda: Coiful și brățările dacice furate
Muzeul Național de Istorie al României a confirmat că obiectele de patrimoniu din colecția sa, inclusiv un coif de aur și trei brățări dacice, au fost furate de la Muzeul Drents din Olanda. Reprezentanții muzeului au precizat că aceste artefacte erau asigurate și că vitrinele din expoziție erau echipate cu sisteme de securitate și supraveghere.
Conform informațiilor oferite de muzeu, hoții au folosit un exploziv pentru a sparge zidul clădirii, intrând astfel în muzeu. Piesele furate includ coiful de aur de la Cotofenesti, datat în secolele V-IV î.Hr., și trei brățări dacice de aur din perioada Sarmizegetusa Regia, datate în a doua parte a secolului I î.Hr.
Un comunicat emis de Muzeul Național de Istorie menționează: "Din informațiile transmise de colegii olandezi, care au avut acces limitat în spațiul expoziției, celelalte piese expuse nu par să fi constituit obiectul jafului." De asemenea, comunicatul subliniază că toate piesele au fost asigurate conform legislației românești și practicilor internaționale privind expozițiile.
În plus, muzeul a specificat că spațiul și vitrinele în care erau prezentate artefactele erau securizate, având instalate atât sisteme de supraveghere, cât și alarme conectate la poliția locală, care a intervenit rapid. Potrivit informațiilor din partea poliției olandeze, jaful a durat doar trei minute, iar vehiculul folosit pentru evadare a fost găsit ulterior incendiat.
Muzeul Național de Istorie a României colaborează strâns cu Muzeul Drents și cu autoritățile din Olanda și România pentru a sprijini ancheta în desfășurare și a recupera urgent artefactele furate.
Expoziția "Dacia! Kingdom of Gold and Silver" este parte dintr-o serie de expoziții arheologice ce durează de mai bine de un deceniu la Muzeul Drents. Aceasta avea ca scop aducerea în atenția publicului olandez a unor obiecte reprezentative izvorâte din culturi și civilizații antice mai puțin cunoscute în Occident. Expoziția, care urma să se încheie pe 26 ianuarie, a inclus 673 de bunuri arheologice din metale prețioase, provenind din patrimoniul național al României, și a atras peste 77.000 de vizitatori.