Facturile pentru încălzire cresc alarmant în Mangalia
Update cu 4 luni în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Elena Dumitrescu

Facturile pentru încălzire cresc alarmant în Mangalia
În această iarnă, locuitorii din Mangalia se confruntă cu facturi uriașe pentru încălzire, iar pensionarii sunt cei mai afectați. În unele cazuri, sumele pe care aceștia trebuie să le plătească depășesc veniturile lunare.
Costul încălzirii pentru un apartament cu două camere a ajuns la 1.400 de lei, după ce primăria a decis să nu mai acorde subvenții. Prețul gigacaloriei a depășit 807 lei, fără TVA, punând o presiune considerabilă asupra bugetului familiilor care depind de sistemul centralizat de termoficare.
Un localnic a declarat: „Mi-a venit pe o lună de zile, două camere, mi-a venit aproape 14 milioane, 13 milioane jumătate, bani vechi.” O altă residentă a menționat că are sprijin din străinătate: „Eu am noroc că am fetele în străinătate, muncesc acolo și mă ajută cu bani. Altfel nu am cum.”
Un pensionar a primit o factură de 1.314 lei, în timp ce pensia sa este de doar 1.280 de lei. Din cauza acestor costuri, mulți locuitori au decid să instaleze centrale pe gaz. Un localnic a spus: „Am fost nevoiți din cauza prețului la gigacalorie. Facturile erau foarte mari și nu ne permiteam.”
Cu toate acestea, administrația locală ar putea să crească și mai mult prețul gigacaloriei. Paul Foleanu, viceprimarul orașului Mangalia, a declarat că prețul actual este cel mai mare din țară, iar propunerea primarului de a-l crește la 1.020 de lei a fost respinsă.
Codruț Aledea, directorul adjunct al societății de termoficare din Mangalia, a precizat că, cu TVA-ul de 5% pentru persoanele fizice, prețul ajunge la 847 lei. De asemenea, numărul utilizatorilor sistemului de termoficare a scăzut dramatic, de la aproximativ 8.000 în 2012 la doar 2.765 în prezent.
Primăria oferă ajutoare financiare între 20 și 50% pentru persoanele cu venituri reduse, însă tarifele rămân mai mari comparativ cu alte orașe din țară. De exemplu, în Iași, gigacaloria costă 300 de lei, în București 330 de lei, iar în Constanța și Buzău prețurile sunt de 350 de lei, respectiv 377 de lei.