Expert în educație arestat pentru viol asupra unui minor
Update cu 11 luni în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Elena Dumitrescu

Expert în educație arestat pentru viol asupra unui minor
Poliția a demarat noi cercetări în cazul unui viol în care un binecunoscut expert în educație a fost reținut. Bărbatul, cunoscut sub numele de "antrenorul de genii", a fost scos din închisoare și dus la locuința sa, unde au avut loc percheziții.
Kristoff Lajos, renumit pentru abilitatea sa de a identifica și dezvolta talentele copiilor, a fost surprins în flagrant sâmbătă, în timp ce avea relații sexuale cu un minor de 14 ani, într-un apartament din Sectorul 4 al Bucureștiului, conform informațiilor furnizate de News.ro.
„Astăzi, 20 iulie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 26 Poliție, au prins în flagrant un bărbat, în vârstă de 39 de ani, în timp ce săvârșea o infracțiune de viol asupra unui minor. În fapt, polițiști de la Secția 26, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au surprins un bărbat în vârstă de 39 de ani, în timp ce întreținea relații de natură sexuală cu un minor, de 14 ani, la o locație din Sectorul 4”, a declarat, sâmbătă, Poliția Capitalei.
Bărbatul arestat, Lajos Kristoff, este cunoscut pentru activitatea sa cu copiii abandonați. Ancheta a relevat că acesta oferea copilului sume de bani, bunuri precum haine și telefoane de tip IPhone, și a căutat să se apropie de minor, îndemnându-l să se îndepărteze de familia sa, inoculându-i treptat ideea că aceasta este nocivă. Astfel, el a devenit figura de atașament în viața copilului.