Declaratii controversate ale arhiepiscopului Tomisului provoaca reactii intense
Update cu 11 luni în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Maria Simionescu

Declaratii controversate ale arhiepiscopului Tomisului provoaca reactii intense
Fostul purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a afirmat vineri că "a predica îmbrobodirea femeilor în secolul XXI traduce o viziune ruptă de realitate". Aceasta a fost reacția lui în urma recentei declarații a arhiepiscopului Tomisului, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, potrivit căreia o femeie căsătorită nu ar trebui să umble cu capul descoperit.
"A predica îmbrobodirea femeilor în secolul XXI, dar nu contra insolației, ci a 'ispitirii' fragilului bărbat ajuns pe 'nedrept' doar el în pușcărie pentru viol, act abominabil care, după părerea unui teolog universitar, nu ar fi chiar dezagreabil femeilor, traduce o viziune ruptă de realitate, în care femeia e percepută ca o ființă situată invariabil pe locul doi și careia i se poate impune orice nazbatie debitata de fanatismul misogin", a postat Vasile Bănescu, vineri, pe Facebook.
Conform acestuia, declarația este făcută "nu în numele lui Hristos, desigur, nici în acela al Sfântului Pavel care trimitea prin scrisori adresate comunităților creștine din secolul I sfaturi utile și bine adecvate la complexa realitate socio-religioasă în care acestea se formau, ci în numele unora care sunt siguri că nici Hristos, nici Sfântul Pavel nu ar ști azi mai bine decât ei cum stau cu adevărat lucrurile în Biserică".
"Ce mai contează că autentica teologie creștină mariologică e fundamentul primar pentru emanciparea femeii din lumea antică, dar și al drepturilor femeii perfect egale cu bărbatul în cea mai înaltă viziune antropologică din lumea de azi?", a concluzionat Bănescu.
Înalt Prea Sfințitul Teodosie a afirmat recent că o femeie căsătorită nu ar trebui să umble cu capul descoperit și a sugerat că aceasta poate folosi o pălărie sau o bască.
De-a lungul anilor, declarațiile lui IPS Teodosie au stârnit adesea reacții acide din partea lui Vasile Bănescu, care l-a acuzat la un moment dat chiar de atac la persoană. Schimbul de replici între cei doi a fost frecvent în ultimii ani.