Critici dure la adresa autorităților locale din sudul litoralului, după inundații
Update cu 10 luni în urmă
Timp de citire: 4 minute
Articol scris de: Cristina Preda

Critici dure la adresa autorităților locale din sudul litoralului, după inundații
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a adus critici aspre autorităților locale din sudul litoralului, în urma inundațiilor cauzate de ploile torențiale din noaptea de vineri spre sâmbătă, 31 august. Câciu a declarat că nu s-a realizat nimic pentru îmbunătățirea infrastructurii stațiunilor afectate, acuzând oficialii locali de lipsă de responsabilitate.
„Încercăm să-i fac pe cei din Mangalia să înțeleagă că nu mai pot continua așa. Suntem în Neptun, care ține de Mangalia. Autoritatea locală nu s-a implicat absolut deloc în sudul litoralului. Dacă discutăm de sudul litoralului, mă refer la șapte stațiuni care țin de UAT Mangalia”, a afirmat ministrul, prezent la Universitatea de Vară a PES activists România.
Adrian Câciu a subliniat necesitatea unui parteneriat între autoritățile locale și antreprenorii privați pentru a asigura funcționarea litoralului pe tot parcursul anului. „Este evident că trebuie un parteneriat dacă vrei ca litoralul să fie deschis tot anul. Acesta trebuie să fie construit pe strategia de turism propusă de Radu Oprea, în colaborare cu autoritățile locale și antreprenorii”, a adăugat el.
Ministrul a criticat și slaba pregătire profesională a angajaților, sugerând ca formarea lor să aibă loc în funcție de sezon. „Trebuie să găsim soluții, poate chiar hoteluri în Mamaia, care sunt deschise tot timpul anului. Asta trebuie să facem pentru a îmbunătăți situația”, a explicat Câciu.
Referitor la inundațiile recente, ministrul a evidențiat că aceste evenimente extreme sunt rezultatul neimplicării autorităților locale în gestionarea infrastructurii. „Ce s-a întâmplat a fost cauzat de neglijența de zeci de ani a autorității locale, care nu a îmbunătățit infrastructura stațiunilor. Există și o inadecvare în privința celor care dețin proprietăți și hoteluri, care nu au fost obligate să își crească capacitatea. Ceea ce s-a întâmplat este rezultatul unei munci nefăcute corect”, a mai spus el.
Mai multe zone din județul Constanța au fost afectate de inundațiile recente, cu locuințe și gospodării inundate, plaje distruse și mașini răsturnate. Cele mai afectate zone se află în sudul litoralului, unde localitățile au fost plasate sub cod roșu de ploi, iar cetățenii au fost avertizați prin mesaje Ro-Alert despre fenomenele meteo extreme.