Contribuabilii mici, obligați să depună Declarația 406 începând cu 1 ianuarie 2025
Update cu 8 luni în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Maria Simionescu

Contribuabilii mici, obligați să depună Declarația 406 începând cu 1 ianuarie 2025
ANAF a anunțat că, începând cu data de 1 ianuarie 2025, contribuabilii mici vor fi obligați să transmită fișierul standard de control fiscal prin depunerea unei noi declarații, respectiv Declarația 406 (SAF-T). Aceasta măsură vine ca parte a unei reglementări mai ample, fiind deja aplicată de marii contribuabili din 1 ianuarie 2022 și de contribuabilii mijlocii din 1 ianuarie 2023.
Modelul acestei declarații este specificat în Anexa nr. 2 a Ordinului Președintelui ANAF nr. 1783/2021, care detaliază informațiile ce trebuie raportate, procedura de transmitere, precum și termenele stabilite pentru depunerea fișierului standard. ANAF recomandă contribuabililor să consulte portalul instituțional pentru a obține informații complete necesare completării corecte a declarației.
Contribuabilii mici vor beneficia de o perioadă de grație pentru prima lor raportare de șase luni. Perioadele de grație pentru rapoartele ulterioare vor fi de cinci luni pentru a doua raportare, patru luni pentru a treia, trei luni pentru a patra și două luni pentru a cincea. Cei care sunt obligați să transmită fișierul SAF-T pe o bază trimestrială vor avea o perioadă de grație de trei luni pentru prima raportare.
Pentru a sprijini contribuabilii în acest proces, ANAF a elaborat un "Ghid al contribuabilului pentru pregătirea și depunerea Declarației informative D 406 - Fișierul standard de control fiscal (SAF-T)" și un "Document de asistență pentru pregătirea și depunerea Declarației informative D 406 - Fișierul standard de control fiscal (SAF-T)". Aceste resurse conțin întrebări frecvente și răspunsuri utile pentru o completare corectă a declarației.
Dacă, după consultarea materialelor disponibile pe portalul ANAF, contribuabilii au nevoie de clarificări suplimentare, pot solicita informații prin intermediul e-mailului la adresa saft@anaf.ro.