Cluj-Napoca reglementează siguranța livratorilor de mâncare
Update cu 5 luni în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Elena Dumitrescu

Cluj-Napoca reglementează siguranța livratorilor de mâncare
Cluj-Napoca devine primul oraș din România care va stabili reglementări pentru siguranța livratorilor de mâncare. Autoritățile locale cer companiilor de livrare să asigure echiparea adecvată a livratorilor care utilizează biciclete sau scutere, cu scopul de a preveni accidentele grave. Termenul pentru conformare este jumătatea lunii februarie 2024. În caz contrar, angajații riscă amenzi de până la 1.000 de lei.
Un livrator din Nepal, care lucrează în Cluj-Napoca de aproape două luni, a declarat că nu a primit echipamentul necesar de protecție de la compania sa. "Merg cu bicicleta și nu am o cască, iar ghiozdanul meu este foarte murdar. Am nevoie de echipament de protecție, pentru că siguranța este pe primul loc," a spus el.
Pe de altă parte, Andrei, un alt livrator, a afirmat că a primit echipament de la angajator, dar este conștient de provocările întâmpinate pe drum. "Traficul este provocarea cea mai mare. Suntem mulți livratori și șoferii nu au răbdare cu noi," a adaugat acesta.
Conform noilor reglementări, livratorii care utilizează biciclete sau motociclete vor trebui să aibă luminile funcționale și să poarte veste reflectorizante pe timp de noapte. "Mi se pare normal, deoarece și șoferii care fac livrări cu mașina trebuie să aibă trusa medicală și triunghiuri de siguranță. E esențial să fim vizibili," a spus un alt livrator.
Călin Cioban, reprezentant al Primăriei Cluj-Napoca, a menționat că livratorii vor trebui să fie echipați cu toate elementele de siguranță și să circule pe pistele de biciclete sau pe partea carosabilă, în funcție de situație. Regulile vor intra în vigoare pe 15 februarie, iar cei care le vor încălca vor fi sancționați.
Marcel Bontidean, șeful Poliției Locale Cluj-Napoca, a clarificat că amenzile vor fi plătite de către livratori, întrucât aceștia sunt utilizatorii bicicletelor. Până la aplicarea amenzilor, poliția va desfășura o campanie de informare, având în cooperare Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj pentru a verifica dacă livratorii au contracte de muncă și dacă sunt echipați corespunzător. În ultimul an, în Cluj-Napoca, zeci de livratori au fost implicați în accidente rutiere.