Circulația oprită temporar pe DN 6, în urma unui accident grav
Update cu 1 an în urmă
Timp de citire: 1 minut
Articol scris de: Ion Ionescu

Circulația oprită temporar pe DN 6, în urma unui accident grav
Centrul Infotrafic al Poliției Române a anunțat marți seara că traficul rutier a fost temporar întrerupt pe ambele sensuri ale DN 6, în apropierea localității Valea Plopilor din județul Giurgiu. Măsura a fost luată pentru a facilita intervenția la locul unui accident în care au fost implicate două vehicule.
Conform unui comunicat de presă, cinci persoane au fost transportate la spital, iar alte două au murit pe loc, potrivit Agerpres. "La data de 2 iulie a.c., ora 20:35, pe D.N.6, în afara localității Valea Plopilor, județul Giurgiu, a avut loc un eveniment rutier, în care au fost implicate două vehicule, respectiv un autoturism și o autoutilitară. În urma evenimentului rutier, a rezultat decesul a două persoane, pentru o alta fiind efectuate manevre de resuscitare la fața locului", a informat IPJ Giurgiu.
Reprezentanții Poliției din Giurgiu au mai declarat că "în acest moment, sunt efectuate cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier". Reluarea circulației se estimează a avea loc în aproximativ 60 de minute.