Cinci persoane au pierit într-un accident rutier în Suceava
Update cu 1 an în urmă
Timp de citire: 1 minut
Articol scris de: Simona Stan

Cinci persoane au pierit într-un accident rutier în Suceava
Cinci persoane au decedat luni dimineață în județul Suceava după ce autoturismul în care se aflau a intrat în coliziune cu o cisternă. Printre victime se numără și două minore, conform informațiilor furnizate de News.ro.
Accidentul s-a produs în comuna Cumpărătura, unde un autoturism care tracta o platformă transportând un alt autoturism s-a ciocnit violent cu o autocisternă. În urma coliziunii, șase persoane au fost afectate.
Șoferul cisternei a fost găsit rănit, dar conștient și cooperant, potrivit autorităților. În schimb, cei cinci ocupanți ai autoturismului au fost descoperiți în stare de inconștiență.
Echipajele de intervenție au reușit să-i scoată din vehicul, dar pentru toți a fost declarat decesul la fața locului. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava a confirmat că printre cei decedați se află și doi copii.