China a lansat o misiune spațială pe fața întunecată a Lunii. SUA avertizează că „programul spaţial civil e de fapt un program militar”
Inapoi

China a lansat o misiune spațială pe fața întunecată a Lunii. SUA avertizează că „programul spaţial civil e de fapt un program militar”

Postat pe 03 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Nationale
China a lansat vineri o sondă pentru a colecta eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii, o premieră mondială, care ar reprezenta o mare reuşită pentru ambiţiosul program spaţial al acestei ţări, informează AFP, potrivit Agerpres. O rachetă ce a transportat în spaţiu sonda Chang'e 6 a fost lansată de la Centrul spaţial Wenchang de pe insula tropicală Hainan din sudul Chinei cu puţin timp înainte de ora locală 17:30 (09:30 GMT), au constatat jurnaliştii de la AFP prezenţi la faţa locului. Sute de spectatori s-au reunit în proximitate, pentru a asista la cea mai recentă reuşită a programului spaţial chinez. Agenţia de presă China Nouă a salutat lansarea, afirmând că aceasta este „prima de acest tip din istoria explorării umane a Lunii”. „Întreaga misiune include numeroase provocări, fiecare dintre etape fiind legate între ele şi reprezintă o adevărată provocare pentru nervii noştri”, a spus Wang Qiong, coordonator şef adjunct al misiunii Chang'e 6. Este cel mai recent proiect al Chinei, care, potrivit Washingtonului, ar deghiza un program spaţial militar sub aparenţa unui program civil. Misiunea Chang'e 6 are obiectivul de a colecta aproximativ 2 kilograme de eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii şi de a le aduce apoi pe Terra pentru a fi analizate. Este vorba despre o misiune foarte complexă din punct de vedere tehnic, cu o durată de 53 de zile, ce constă mai ales în lansarea unei sonde spre acea emisferă a Lunii care rămâne în permanenţă ascunsă faţă de Terra. „Chang'e 6 va colecta pentru prima dată eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii”, a declarat Ge Ping, vicedirectorul Centrului chinez pentru explorare lunară şi inginerie spaţială. În 2019, China a reuşit deja să plaseze un dispozitiv pe faţa ascunsă a Lunii, însă el nu a adus eşantioane pe Terra. Sonda chineză urmează să asolizeze în imensul bazin Polul Sud-Aitken, unul dintre cele mai mari cratere de impact cunoscute din Sistemul Solar. După alunizare, ea va colecta eşantioane prelevate din scoarţa şi rocile lunare şi va desfăşura experimente în zona de asolizare. Odată misiunea sa terminată, sonda chineză va reveni apoi pe Terra şi va ateriza la Centrul de lansări spaţiale Wenchang. Preşedintele Xi Jinping a dorit să accelereze „visul spaţial” al Chinei în ultimii ani. Această ţară, a doua economie a lumii, a injectat miliarde de dolari în programul său spaţial militar pentru a prinde din urmă Statele Unite şi Rusia. Beijingul a înregistrat de atunci mai multe succese, mai ales în ceea ce priveşte construirea propriei staţii spaţiale Tiangong ("Palatul Celest"), la bordul căreia a trimis săptămâna trecută un nou echipaj de astronauţi. China a reuşit să plaseze şi un rover pe planeta Marte şi a devenit a treia ţară din lume care a trimis un om în spaţiu prin mijloace proprii. Statele Unite intenţionează să trimită astronauţi pe Lună în 2026 prin intermediul misiunii Artemis 3. China doreşte să trimită şi ea oameni pe Lună până în 2030. China este exclusă din proiectul Staţiei Spaţiale Internaţionale începând din 2011, dată la care Statele Unite au interzis NASA să colaboreze cu Beijingul. China şi-a dezvoltat de atunci propriul proiect de staţie spaţială. Dezvoltarea rapidă a programului spaţial chinez stârneşte îngrijorare la Washington. În aprilie, Bill Nelson, administratorul NASA, a declarat că Statele Unite sunt de acum angajate „într-o cursă” cu China. „Credem că o mare parte din ceea ce ei numesc program spaţial civil este de fapt un program militar”, a declarat Bill Nelson în faţa unei comisii de cheltuieli din Camera Reprezentanţilor de la Washington. Chang'e 6 este prima dintre cele trei misiuni fără echipaj uman pe care China prevede să le trimită pe Lună în acest deceniu. Apoi, Chang'e 7 va explora Polul Sudic al Lunii în căutare de apă, în timp ce Chang'e 8 va încerca să stabilească fezabilitatea tehnică a construirii unei baze pe satelitul natural al Pământului, Beijingul susţinând că un „model de bază” va fi finalizat până în 2030. Potrivit oamenilor de ştiinţă, faţa ascunsă a Lunii - denumită astfel pentru că este invizibilă de pe Terra, nu pentru că nu ar capta niciodată razele Soarelui - este foarte promiţătoare pentru cercetarea ştiinţifică, deoarece craterele sale sunt mai puţin acoperite de vechi scurgeri de lavă decât cele aflate pe faţa apropiată a Lunii. Acest lucru ar putea aşadar însemna că ar fi mai uşoară colectarea de materiale pentru a înţelege mai bine felul în care Luna s-a format. „Eşantioanele colectate de Chang'e 6 vor avea o vârstă geologică de aproximativ 4 miliarde de ani”, a estimat Ge Ping. „Colectarea de eşantioane lunare din diferite regiuni şi de diferite vârste geologice, precum şi efectuarea de experimente sunt acţiuni care au o mare valoare şi importanţă pentru omenire”, a adăugat el.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din alba

-
-

23:07

Incendiu în șanțurile Cetății din Alba Iulia. Un copac a luat foc

Un incendiu a fost semnalat vineri seara în șanțurile Cetății din Alba Iulia, pe strada Gemina. Din primele date, un copac a fost cuprins de flăcări.
Image Description

22:08

Horoscop Weekend 28-29 Iunie 2025: Intrarea în vara astrală aduce transformare și descoperire

Horoscop Weekend 28-29 Iunie 2025. Weekendul de 28-29 iunie 2025 ne întâmpină cu o energie cosmică deosebită, marcând trecerea definitivă în spiritul verii. Luna în aspecte armonioase cu planetele benefice creează un climat propice pentru reconectarea cu sine și cu cei dragi. Este momentul ideal pentru a ne elibera de tensiunile acumulate în prima jumătate a anului și pentru a ne deschide către noi experiențe. Sâmbăta, 28 iunie, aduce cu
Image Description

21:37

Oameni ai străzii, condamnați pentru incendierea sălii ”1 Mai” din Alba Iulia. Polițiștii locali au vrut să stingă focul cu pietre

Doi oameni ai străzii din Alba Iulia au fost recent condamnați pentru distrugerea prin incendiere a sălii de sport ”1 Mai” din Alba Iulia. Deși au fost găsiți vinovați pentru incendiul pe care l-au provocat, pe lângă cei doi oameni ai străzii și autoritățile au avut o parte de vină în cazul incendiului care a distrus clădirea. Mai exact, deși situația cu oamenii străzii care își făceau veacul în clădire
Image Description

19:46

UPDATE: ACCIDENT rutier între Sebeș și Răhău. Un autoturism s-a răsturnat în afara șoselei

Un accident rutier s-a produs vineri seara, în jurul orei 19:50, între Sebeș și Răhău. Un autoturism s-a răsturnat în afara șoselei. Actualizare, ora 20:00 – Potrivit ISU Alba, forțele de intervenție au ajuns la locul producerii accidentului. Este vorba despre un autoturism ieșit în afara părții carosabile, răsturnat pe plafon. Nu au fost înregistrate persoane încarcerate. Știrea inițială Potrivit ISU Alba, Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru descarcerare și
Image Description

19:34

Ilie Bolojan anunță primele taxe care vor intra în vigoare în 2026. Cresc impozitele pe locuințe, terenuri și dividende

Premierul Ilie Bolojan a precizat vineri că în următoarea perioadă urmează să fie anunțate taxe și impozite care vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2026. Ilie Bolojan a precizat că se va introduce un nou sistem de impozitare pentru terenuri și locuințe, în funcție de valoarea de piață. De asemenea, premierul a anunțat că de la 1 ianuarie 2026 va crește impozitul pe dividende. „Un alt pachet de măsuri
Image Description

Recente din Romania

-
-

01:08

- Braila - Culturi de canabis la Brăila, descoperite în urma unor percheziții DIICOT

* doi bărbați au înfiinţat și dezvoltat mai multe plantaţii de canabis pe raza judeţelor Vrancea şi Brăila, fiind găsite și ridicate trei culturi de canabis, formate din 89 de plante* procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea au reținut doi inculpați, cu vârste de 33 și 36 de ani, cercetați pentru infracțiunile de trafic de droguri de risc şi deţinerea de
Image Description

00:48

- Olt - Calendar ortodox 28 iunie 2025. Cinstirea Icoanei Maicii Domnului/ Aflarea moaștelor Sfinților Mucenici Chir și Ioan

Panaghia Tricherousa este o icoana de iconostas, foarte veche, cunoscuta ca „Icoana Maicii Domnului cu trei maini”. Icoana este cinstita in mod deosebit pe 28 iunie si se afla in prezent la Manastirea Hilandar din Muntele Athos. Cei ce nu cunosc istoria acestei icoane inclina sa creada, in mod gresit, ca cele trei maini reprezentate sunt ale Maicii Domnului. Insa nu este asa. Initial era o icoana realizata intru totul
Image Description

00:44

- Olt - Programul Rabla, suspendat pentru cel puțin doi ani. Situație critică în industria auto

Programul Rabla va fi blocat pentru următorii doi ani, iar banii o să fie folosiți pentru proiectele din PNRR. „Toate programele de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) vor fi analizate și vom lua o decizie în curând cu privire la acestea – cele care au fost blocate și cele care urmau să fie lansate în perioada următoare” a declarat, marți, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, la ceremonia
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
alba WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul alba
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete