Banca de Investiții și Dezvoltare va avea o nouă conducere după scandalul salariilor din 2024
Update cu 3 zile în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Andrei Miroslavescu
Banca de Investiții și Dezvoltare va avea o nouă conducere după scandalul salariilor din 2024
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat marți, 4 noiembrie, că va avea loc o reorganizare amplă a conducerii Băncii de Investiții și Dezvoltare (BID). Aceasta survine în contextul controversei privind cheltuielile mari cu salariile echipei, care în 2024 au ajuns la aproape 20 de milioane de lei.
Alexandru Nazare a precizat că procesul este unul cu rădăcini în trecut și a confirmat că o nouă selecție pentru Consiliul de Supraveghere este în curs de desfășurare. „Vom face o nouă selecţie la Banca de Dezvoltare în curând. Este în curs acest lucru şi când vom face noua selecţie ne vom uita la toate aceste aspecte care nu ţin de prezent. Ţin de cum au fost gândite lucrurile în trecut”, a declarat ministrul într-o conferință.
Ministrul Nazare a mai menționat că a susținut încă din 2021 o alternativă mai ieftină și mai eficientă pentru înființarea unei bănci de dezvoltare, care putea fi inclusă în PNRR pentru o mai bună absorbție a fondurilor europene. „Formula propusă de mine nu a fost aprobată. S-a mers pe alte variante”, a spus el, potrivit digi24.ro.
De asemenea, oficialul a subliniat că banca urmează să fie utilizată intens pentru susținerea mediului de afaceri, menționând acorduri cu băncile pentru garanția de portofoliu în valoare de peste 1,2 miliarde de euro în 2026, ce vor sprijini peste 25.000 de IMM-uri. Banca de Investiții și Dezvoltare este o instituție 100% de stat, creată prin PNRR la sfârșitul anului 2023.