Coreea de Nord construiește un memorial pentru soldații căzuți în războiul din Ucraina
Update cu 2 săptămâni în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Simona Stan
Coreea de Nord construiește un memorial pentru soldații căzuți în războiul din Ucraina
Phenianul a demarat construcția unui Muzeu Memorial dedicat soldaților nord-coreeni care au murit în conflictul Rusiei împotriva Ucrainei, a anunțat agenția oficială KCNA. În timpul ceremoniei de debut, liderul Kim Jong-un a descris muzeul drept „un sanctuar sacru dedicat nemuririi adevăraților patrioți”.
Kim Jong-un a reafirmat implicarea trupelor nord-coreene în regiunea Kursk din Rusia și a lăudat contribuția lor la ceea ce a numit o „victorie decisivă”. El a susținut că „eroii noștri au distrus invadatorii neo-naziști” și a menționat că legăturile dintre Coreea de Nord și Rusia „a atins acum apogeul istoric”.
La ceremonia de joi au participat ambasadorul rus Aleksandr Matsegora, oficiali coreeni și familii ale soldaților căzuți. Potrivit digi24.ro, memorialul va include sculpturi, fotografii și opere de artă care ilustrează luptele în care au fost implicați militarii nord-coreeni, evidențiind încă o dată legătura strânsă între Moscova și Phenian.
De la începutul invaziei, Coreea de Nord a sprijinit militar Rusia, trimițând mii de soldați și arme. Estimările Sud-Coreei indică cel puțin 600 de pierderi nord-coreene. În plus, anul trecut a fost semnat un acord de parteneriat strategic între cele două țări, prevăzând ajutor reciproc în caz de atac.