Atac masiv cu drone asupra Ucrainei: 135 de dispozitive lansate de Rusia
Update cu 9 luni în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Simona Stan

Atac masiv cu drone asupra Ucrainei: 135 de dispozitive lansate de Rusia
În noaptea de joi spre vineri, forțele ruse au efectuat unul dintre cele mai mari atacuri cu drone de la începutul conflictului din Ucraina, lansând 135 de drone împotriva teritoriului ucrainean, conform informațiilor oficiale furnizate de forțele aeriene din Kiev. Din acest număr, apărarea antiaeriană ucraineană a doborât 80 de drone, iar alte 44 au fost deviate de la traiectorie datorită bruiajului electronic folosit de Ucraina.
Aceste incidente au avut loc în diverse regiuni ale Ucrainei, inclusiv Odesa și Herson în sud, Kiev și Cernihiv în nord, dar și Cerkasi, Jitomir, Kirovograd, Poltava în centru, precum și în regiunile vestice și nord-estice, precum Rivne, Cernăuți, Hmelnitki, Volin, Vinita, Harkov și Sumi. De asemenea, două dintre dronele interceptate au fost redirecționate spre Belarus.
Dronele au fost lansate din zonele rusești precum Kursk, Orel și Primorsko-Akhtarsk, care se află aproape de granița cu Ucraina. Aceste atacuri vin în contextul intensificării utilizării dronelor kamikaze de tip Shahed de către Rusia, cauzată, în principal, de capacitățile de producție dezvoltate pe teritoriul rus.
Ucraina a adoptat tot mai frecvent bruiajul electronic ca metodă de apărare, un tactic eficient și mai economic decât doborârea dronelor cu arme convenționale, în special în cazurile în care acestea zboară la altitudini mari, unde patrulele mobile nu le pot intercepta.
În altă ordine de idei, Ministerul Apărării din România a ținut să informeze despre detectarea unei „ținte aeriene de mici dimensiuni” în largul Mării Negre, aflată la aproximativ 150 de kilometri est de Mihail Kogălniceanu. Ca reacție, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, împreună cu alte două F-18 ale Forțelor Aeriene Spaniole de la baza Kogălniceanu, au fost ridicate în aer.