În Blaj va fi aplicat sistem de parcări cu plată, începând cu luna septembrie. Primarul Gheorghe Valentin Rotar a dat detalii. Acesta spune că, de doi ani, administrația locală a luat în considerare implementarea sistemului pentru parcări publice, în Blaj. ”Vrem să-l punem la punct foarte bine, prin regulamentul de parcări, să nu scăpăm din vizor situații care ar putea apărea”, de aceea ne-am acordat mai mult timp pentru pregătire și analiză. Vom face acest sistem în două etape, precizează primarul. Prima etapă va începe în 1 septembrie, pentru parcări nerezidențiale. Va fi aplicat tarif de parcare pentru 780 de locuri ce vor fi marcate distinct, cu vopsea albastră în zonele: centru, Piața 1848 cu străzile adiacente, Bd. Republicii, Eroilor până la creșă, Avram Iancu, zonele cimitir, Colegiul IM Clain, baza de agrment, bazinul de înot. Vor fi tarife de plată cu ora sau închiriere lunar ori pe an. ”Prețurile sunt medii, normale, la nivelul din România”, spune primarul. Abonamentele vor fi lunare sau anuale:
Un accident rutier s-a petrecut vineri seara pe autostrada A1 în zona Sebeș. Un TIR a intrat în parapet. Imagini au fost transmise de un cititor Alba24. Din primele date, nu sunt persoane rănite.
.
Maria Munteanu, din Alba Iulia, cunoscută de toată lumea drept Gabi, este persoana la care poți apela cu încredere dacă ai nevoie ca animalul tău de companie să fie îngrijit cât timp ești plecat în concediu sau din oraș. Este vorba despre Gabi’s Zoo, o pensiune pentru animale aflată vis-a-vis de Alba Mall, unde patrupezii se bucură de liniște, confort și atenție. Totul este administrat exclusiv de ea: „Animalele nu
.
Peste 70 de pompieri militari, cu 10 mijloace tehnice de intervenție, sâmbătă seara, ntru stingerea unor incendii de vegetație uscată și litiere de pădure, pe raza județului Alba. Eforturile lor sunt susținute de serviciile voluntare pentru situații de urgență, personal din cadrul ocolului silvic și cetățeni, anunță ISU Alba. Intervenția coordonată vizează limitarea propagării flăcărilor și protejarea zonelor afectate în UAT Săsciori – Laz, respectiv localitatea Gârbova. Vezi UPDATE VIDEO:
.
Evenimente de weekend în Alba: la finalul acestei săptămâni, sunt concerte, competiții sportive și evenimente tradiționale sau religioase. În șanțurile Cetății este festival rock, pe malul râului Mureș, la Partoș va fi competiția de canotci Rowmania, iar duminică, în Piața Cetății va fi eveniment dedicat femeilor bicicliste. De asemenea, în această perioadă se desfășoară la Alba Iulia campionatul național de șah. Sâmbătă, între orele 11.00-12.00, în zona Lunca – Valea
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.