Un accident rutier grav s-a petrecut marți dimineața, în jurul orei 09:00, în centrul orașului Alba Iulia. Două femei au fost lovite de o mașină, pe trotuar. O mașină a ricoșat pe trotuar, în zona unei săli de jocuri de noroc, pe strada Ardealului din centrul municipiului. Potrivit IPJ Alba, polițiștii din municipiul Alba Iulia au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe strada Ardealului din municipiu, două persoane ar fi fost surprinse și accidentate de un autoturism, suferind leziuni corporale. Este vorba despre două femei. Potrivit unor surse de la fața locului, celei două femei lovite de mașină sunt în stare gravă. În accident este implicată o mașină sport, de culoare roșie, înmatriculată în județul Alba. Oameni care se aflau în zonă spun că șoferul mașinii (un Chevrolet Camaro), respectiv un tânăr, ar fi accelerat autoturismul după ce a trecut de sensul giratoriu aflat la intersecția dintre străzile Calea Moților, Ardealului și Tudor Vladimirescu. Tânărul a pierdut controlul autoturismului, a rupt un pom de pe margine șoselei, a intrat pe trotuar unde a lovit în plin două femei. Mașina scăpată de sub control a lovit și fațada unei sălii de jocuri de noroc, de unde mai apoi a ricoșat, a rupt un alt pom și a ajuns înapoi pe șosea. La fața locului sunt două echipaje de Ambulanță. La locul accidentului se văd urmele impactului. Femeile rănite grav ar fi în vârstă de 75, respectiv 65 de ani.
Viză cu garanție de până la 15.000 de dolari pentru intrarea în SUA. Departamentul de Stat al SUA va lansa, începând cu 20 august, un program-pilot în acest sens. Anumiți călători străini vor trebui să plătească o garanție de viză de până la 15.000 de dolari, sumă rambursabilă, ca măsură de descurajare a șederii ilegale după expirarea vizei turistice sau de afaceri. Informațiile apar într-un anunț publicat marți în Registrul
.
Noi reguli pentru burse la facultate: Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial un nou ordin care reglementează modul de acordare a burselor pentru studenții înmatriculați la programele cu frecvență, pe locuri bugetate. Bursele vor fi oferite strict pe perioada activităților didactice. Criteriile de eligibilitate au fost clarificate. Potrivit noilor reglementări, bursele pentru studenți vor fi acordate exclusiv pe perioada activităților didactice. Adică studenții vor primi burse doar pe timpul
.
În perioada 1–3 august 2025, Garda Apulum a participat la Festivalul pe Rută, desfășurat în orașul Sremska Mitrovica (Serbia), eveniment organizat în cadrul proiectului european RomansWineDanube. Prezența Gărzii Apulum la acest festival internațional a avut ca scop promovarea patrimoniului roman și a tradițiilor istorice ale municipiului Alba Iulia, într-un context multicultural și turistic. Deplasarea a fost posibilă prin implicarea Primăriei municipiului Alba Iulia, a Centrului Cultural Palatul Principilor, precum și
.
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marți, avertizări Cod Galben de inundații în Alba și alte județe din țară. Unele zone din Moldova se află sub Cod Portocaliu. ”Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.