Ștefan Cernea, un bărbat în vârstă de 37 de ani condamnat recent de magistrații Tribunalului Alba pentru omor, nu este de acord cu pedeapsa primită. Mai exact, acesta a făcut apel după decizia instanței de fond. Drept urmare, dosarul a ajuns pe masa magistraților instanței superioare, Curtea de Apel Alba Iulia. O decizie în acest caz va fi dată de magistrații instanței superioare, în data de 18 septembrie. Bărbatul a făcut apel după ce magistrații primei instanței, Tribunalul Alba l-au condamnat la nouă ani de închisoare cu executare. Acesta a fost condamnat după ce a ucis un bărbat în vârstă de 31 de ani, prieten de pahar. Crima pe care a comis-o a avut loc cu doar câteva zile înainte de Crăciunul din 2024. Mai exact în data de 20 decembrie, într-o locuință din Ighiu. ”Filmul” crimei a fost detaliat de magistrații Tribunalului Alba, în motivarea instanței. În linii mari este vorba despre un caz clasic de crimă, des întâlnit în mediul rural, între persoane care consumă alcool în mod excesiv. Crima s-a petrecut într-o locuință din Ighiu. Mai multe persoane printre care criminalul și victima au început să consume alcool. Unul dintre prietenii de pahar, a primit subevenția pentru încălzire de la primărie și a cumpărat bere, coniac și vinars. Aceștia au început să bea prima dată în locuința mamei inculpatului, iar apoi s-au mutat în locuința acestuia. Victima și inculpatul se cunoșteau de șapte ani, iar cel ucis a mai fost în trecut amenințat cu un cuțit de către agresor. De asemenea o femeie, care făcea și ea parte din grup a spus că a fost amenințată de către agresor că ”o taie și o aruncă în mureș”. În locuința inculpatului a început o petrecere cu muzică și băutură. La un moment dat, victima, a vrut să îl trezească pe unul dintre petrecăreți, care era atât de beat încât a adormit pe o canapea, pentru a pleca spre casă. Agresorul nu a fost de acord deoarece persoana în cauză avea bani pentru a mai cumpăra băutură. Atunci a început o bătaie între cei doi, moment în care o femeie prezentă la petrecere a primit un pumn în față. Atunci bătaia s-a terminat, iar distracția a continuat. Ceea ce a urmat este detaliat de magistrați în motivarea instanței. Femeia care a primit un pumn a plecat din casă, pentru a o invita pe mama inculpatului să bea alături de ei. În casă a rămas criminalul, victima, și bărbatul care dormea pe canapea. Cei doi criminalul și victima dansau în mijlocul unei camere. ”Profitând de împrejurarea că martora a ieșit din locuință, dar și întrucât martorul dormea în continuare pe canapea cu fața spre perete, Ștrefan a luat din sertarul corpului de mobilier al unei oglinzi, un cuțit zimțat de tăiat pâinea, cu lama de 20 de centimetri după care s-a deplasat în fața persoanei vătămate care se afla în mijlocul camerei dansând, aplicându-i o singură lovitură cu acesta, în zona hemitoracelui stâng, victima prăbușindu-se pe podea”, se arată în motivarea instanței. Martora a intrat în cameră și l-a văzut pe bărbat căzut, iar pe agresor pe canapea cu privirea în jos. Femeia a crezut inițial că victima a intrat în comă alcoolică de la cât a băut. La necropise a reieșit că victima avea o alcoolemie în sânge de 2,28 g% în sânge. A încercat să îl trezească și l-a stropit chiar cu apă pe față. Când a văzut că nu mișcă, l-a trezit pe cel care dormea și împreună au încercat să îl ridice de mâini și să îl așeze pe canapea. Atunci și-a dat seama că ar putea fi mort. Drept urmare a început să strige, că bărbatul e mort, fapt ce a alertat alte persoane din zonă. O persoană a sunat la 112 și a anunțat cazul, iar până la ajungerea forțelor de ordine, bărbatul i-ar fi spus mamei sale să îi aducă haine că merge la pușcărie, se mai arată în documentul consultat de reporterii alba24.ro. De asemenea, când polițiștii au ajuns la fața locului bărbatul a recunoscut că l-a înjunghiat cu un cuțit pe cel căzut la pământ. La fața locului au fost chemați paramedicii care au început manevre de resuscitare, dar fără succes, fiind constatat decesul.
Un cetățean plonez, urmărit prin INTERPOL, a fost reținut de polițiștii din Alba după ce a furat autoturismul unui bărbat din Aiud. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, conducere fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Potrivit IPJ Alba, la data de 31 iulie 2025, polițiștii din municipiul Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat,
.
One Hotel & Restaurant Miura – un nou reper în centrul Cetății Alba Carolina. Alba Iulia are un nou punct de atracție turistică odată cu inaugurarea oficială a One Hotel & Restaurant Miura situat chiar în interiorul Cetății Alba Carolina. Proiectul aduce un standard ridicat de confort și servicii, într-un cadru ce îmbină designul contemporan cu funcționalitatea. Noul hotel este amplasat pe strada Mitropolit Alexandru Șterca Șuluțiu nr. 1, în
.
Guvernul a aprobat, în ședința de joi, o hotărâre prin care bugetul destinat subvenționării motorinei folosită în agricultură este suplimentat cu 103 milioane de lei. Plafonul alocat pentru 2025 a crescut de la 500 milioane la 603 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii, această suplimentare este necesară deoarece, din suma inițială de 500 milioane lei alocată pentru 2025, au fost utilizate 435.631.425 lei (din care 297.054.729 lei
.
Reprezentanții Clubului Sportiv CS Unirea Alba Iulia au cerut din partea Consiliului Județean Alba mai multe sume de bani pentru fiecare secție sportivă pe care o au în subordine. Este vorba despre secțiile sportive, unde sportivii fac performanță. Sumele de bani au fost cerute în cadrul programului „Performanţă la nivel înalt pentru sportivii olimpici şi neolimpici din cadrul CS Unirea Alba Iulia, clubul sportiv numărul 1 din judeţul Alba –
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.